Prima pagină » Economie » Mihai Precup: Complementaritatea între ajutoarele naţionale şi fondurile europene, esenţială pentru dezvoltarea economică a României

Mihai Precup: Complementaritatea între ajutoarele naţionale şi fondurile europene, esenţială pentru dezvoltarea economică a României

Mihai Precup: Complementaritatea între ajutoarele naţionale şi fondurile europene, esenţială pentru dezvoltarea economică a României

Secretarul de stat Mihai Precup, preşedinte al Consiliului interministerial pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat (CIAS), a coordonat lucrările celei de-a doua reuniuni din acest an a Consiliului, desfăşurată la Palatul Victoria, în cadrul căreia au fost evaluate şi analizate aspecte esenţiale legate de ajutoarele de stat, care anul trecut au reprezentat 2% din economia României, cifră ce arată importanţa acestora mai ales în contextul în care Guvernul are în lucru Planul Naţional de Reindustrializare.

În contextul utilizării eficiente a resurselor financiare, în cadrul reuniunii s-a analizat modul în care ar trebui să fie evitate suprapunerile între schemele existente de ajutor de stat promovate de diferite ministere, subliniindu-se necesitatea unei coordonări între sursele de finanțare pentru a asigura eficiența și optimizarea măsurilor de ajutor de stat, se arată într-un comunicat transmis de canceleria Executivului.

Trebuie asigurată complementaritatea între ajutoarele naționale și fondurile europene, astfel încât să nu avem acea suprapunere între cele două surse de finanțare și să prioritizăm folosirea fondurilor europene pentru a sprijini dezvoltarea economică a României, a subliniat secretarul de stat Mihai Precup, care a reiterat totodată importanța instrumentelor financiare ce pot mobiliza simultan ajutoarele de stat, fondurile europene și capital privat pentru atingerea obiectivelor naționale.

Printre subiectele abordate pe agenda reuniunii s-a aflat și previzionarea măsurilor de ajutor de stat, cu finanțare de la bugetul de stat, pe care Guvernul intenționează să le instituie până la sfârșitul anului 2024, precum și a celor ce urmează a fi implementate în primul semestru al anului 2025. În acest context, produsele și serviciile oferite de cele două bănci deținute de statul român, Exim Banca Românească și CEC Bank, vor fi dezvoltate și diversificate printr-o majorare de capital de 2,25 miliarde de lei, răspunzând nevoilor pieței și contribuind astfel la dezvoltarea economică și la creșterea competitivității României pe plan local și internațional.

Pentru o imagine clară la nivel guvernamental asupra tuturor ajutoarelor de stat, a fost prezentată situația măsurilor avizate de Consiliul Concurenței și aprobate de furnizori în cursul anului 2023 și în semestrul I al anului 2024. Astfel, au fost elaborate aproximativ 400 de măsuri de ajutoare de stat, dintre care circa 95% au fost adoptate de către autorități în domenii precum energia și protecția mediului, susținerea IMM-urilor, infrastructura portuară, dezvoltarea regională și cercetarea, mai arată aceeași sursă.

Valoarea ajutoarelor de stat plătite în anul 2023 a depășit 32 miliarde lei, reprezentând 2% din PIB, în creștere față de anul 2022, când s-au plătit 29,56 miliarde de lei. Din această sumă, 26,29 miliarde lei (82%) au provenit din fonduri naționale și 5,78 miliarde lei (18%) din fonduri europene. Beneficiarii acestor ajutoare de stat, acordate sub formă de granturi, garanții, împrumuturi/compensații, majorări de capital, au fost, în proporție de 94%, IMM-uri, majoritatea cu capital majoritar autohton, potrivit Executivului.

La finalul reuniunii, s-a propus constituirea, la nivelul Consiliului, a unor grupuri de lucru cu reprezentanți din ministerele de resort, pentru analizarea și corelarea unor proiecte de interes comun care să includă măsuri de sprijin de ajutor de stat, axate pe domenii precum decarbonarea, dezvoltarea regională, cercetarea-inovarea.

În cadrul grupurilor de lucru, structurate pe sectoare de activitate relevante, se vor identifica acele proiecte de bune practici care vor putea fi extrapolate la nivel național, la toate ministerele și autoritățile publice tutelare. Aceste grupuri vor veni inclusiv cu propuneri pentru a utiliza într-o măsură mai mare fondurile europene, în loc de a apela la ajutoarele de stat, a mai declarat Mihai Precup.

La reuniunea de la Palatul Victoria, care a avut loc miercuri, 9 octombrie, au mai participat președintele Consiliului Concurenţei, vicepreședinte CIAS, Bogdan Chirițoiu, și reprezentanții ministerelor, ai Administraţiei Fondului pentru Mediu și ai Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului.

CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești