Florin Cîțu: ”Angajații din ministere își vor primi banii, dar nu voi mai subvenționa pierderi dacă nu văd reforme” – VIDEO
Prim-ministrul Florin Cîțu a făcut marți, 25 mai, precizări referitoare la informația vehiculată în spațiul public potrivit căreia unele ministere nu mai au bani de salarii.
Florin Cîțu a susținut în cadrul unor declarații la presă de la sediul Partidului Național Liberal (PNL) faptul că ministerele au banii pentru salarii.
„Ministerele au bani de salarii până la finalul anului. Atât de salarii, cât și de pensiile. Era vorba de subvenții. Eu am spus foarte clar: nu voi subvenționa pierderi. Dacă nu vin cu un program de reforme care să arate că într-un an, doi, trei, acele companii vor trece pe profit. Reformele trebuie să le avem aprobate în ședința de Guvern. Pe companii nu avem încă și nici nu avem în ședința de Guvern pe direcția pe care am spus-o la începutul anului: să comasăm direcții”, a declarat Cîțu.
De asemenea, acesta a făcut câteva precizări și despre salarizarea și sporurile din sistemul bugetar.
„La Ministerul Muncii se lucrează la trei luncruri: la legea pensiilor – un grup de lucru cu alianța în Parlament și în minister, la legea salarizării și mai multe. Încă nu avem concluzile la toate”, a precizat Florin Cîțu.
Vaccinarea anti-COVID-19 contra cost? Ce spune premierul
„La Guvern în acest moment nu există această discuție. Vaccinul este gratuit. Facem ce este posibil pentru a aducce vaccinul cât mai aproape de cetățeni. Ieri am avut o discuție cu prefecții ca să avem în continuare acele campanii-maraton, vom avea centre de vaccinare în aeroporturi, la puncte de frontieră, vom avea caravane care să ajungă în sate, deci facem tot ce e posibil, dar nu am avut o discuție despre costul acestui vaccin”, a susținut prim-ministrul.
Președintele PNL Ludovic Orban a susținut recent faptul că vaccinarea anti-COVID-19 ar putea fi contra-cost în viitor. Acesta a sugerat că statul va mai suporta costurile imunizării doar o perioadă, urmând ca în viitor cetățenii să plătească pentru a se proteja de virusul SARS-CoV-2. Întrebat dacă românii vor ajunge să plătească pentru vaccinul anti-Covid, liderul PNL a răspuns: „Într-un viitor oarecare”.