Prima pagină » Economie » Românii au avut o putere de cumpărare peste cea a vecinilor unguri și bulgari, în 2020. Care e raportul față de media europeană

Românii au avut o putere de cumpărare peste cea a vecinilor unguri și bulgari, în 2020. Care e raportul față de media europeană

Românii au avut o putere de cumpărare peste cea a vecinilor unguri și bulgari, în 2020. Care e raportul față de media europeană
Românii stau mai bine decât vecinii în privința consumului individual efectiv (AIC), un indicator al bunăstării materiale a gospodăriilor / Sutsa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ

Primele estimări preliminare privind paritatea puterii de cumpărare în 2020 date publicității de Eurostat plasează România în categoria țărilor nu foarte îndepărtate  de media comunitară și peste nivelul țărilor învecinate. În 2019, România era campioană la creșterea consumului în UE din ultimii ani.

Consumul individual efectiv  (AIC) este un indicator al bunăstării materiale a gospodăriilor, iar în 2020, valoarea AIC pe cap de locuitor, exprimată în puterea de cumpărare standard (PPS), a variat de la 61% la 131% din media UE în cele 27 de state membre, a detaliat, luni, Eurostat. AIC de referă la toate bunurile și serviciile consumate de gospodării.

România, cu 79% din media UE, este încadrată în a doua jumătate a clasamentulului, dar în fața statelor din jurul granițelor.

Care sunt statele fruntașe ale UE

Per ansamblu, în 2020, nouă state membre au înregistrat un AIC pe cap de locuitor peste media UE, cel mai ridicat nivel fiind atins de Luxemburg (31%), urmat de Germania (23%) și Danemarca (21%).

În clasamentul dat publicității de Eurostat urmează Țările de Jos,Austria, Finlanda, Belgia, Suedia și Franța, care au avut indicatori între 5 și 20% peste media UE.

În cele două segmente de sub media UE sunt incluse 13 țări membre. Cipru, Italia, Lituania și Irlanda sunt țările cele mai apropiate de media comunitară, cu ponderi de 10% sau unitare, urmate de Spania, Cehia Portugalia , Malta, Polonia și Slovenia, cu AIC pe cap de locuitor cuprins între 11% și 20%.

România intră în acest segment, cu 21% sub media UE, în fața Greciei, Estoniei. Cu diferențe mai mari de 25%, până la 35% față de media UE sunt menționate cinci state membre, respectiv Slovacia, Letonia, Ungaria și Croația. La coada clasamentului este Bulgaria, care a raporat AIC pe cap de locuitor de 39% sub media europeană.

Valoarea înregistrată de România este egală cu cea înregistrată în anul 2019, potrivit comunicatului Eurostat publicat în decembrie 2020. La acea vreme însă, Eurostat remarca creșterea clară întregistraă de România la acest capitol față de relativa stagnare la nivelul UE. România crescuse la 79% din media UE în 2019, față de 70%, în 2017. Și în 2019 se plasa în fața vecinulor unguri și bulgari.

Puterea de cumpărare  românilor este în creștere, potrivit premierului Florin Cîțu, care a apreciat indicele câștigului salarial real, calculat în raport cu evoluția prețurilor de consum, din prilie 2021, fațî de aprilie 2020. „Acest lucru înseamnă că veniturile românilor cresc cu adevărat, nu doar pe hârtie. Cu un venit mai mare se pot cumpăra, pe bune, mai multe lucruri”, a comentat premierul, în 12 iunie, după ce Institutul Național de Statistică a publicat date pozitive privind câștigurile salariale în aprilie față de anul trecut.

Clasamentul PIB-ului pe cap de locuitor

În ceea ce privește Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, un indicator al activității economice, Eurostat notează că au fost, de asemenea, diferențe substanțiale între statele membre UE anul trecut.

Astfel, în 2020, PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în PPS s-a încadrat între 55% din media UE, în Bulgaria, la 266%, în Luxemburg.

România, cu 69% din media UE, stă și din punctul acesta de vedere mai bine decât vecinii de la sud, Croația, Grecia și Letonia, dar sub cei din vest, Ungaria și Slovacia. Zece state membre au depășit media UE în 2020.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și