Prima pagină » Economie » Șefa FMI avertizează: „Omenirea a intrat într-o epocă de „fragilitate şi volatilitate”, iar riscul recesiunii mondiale este în creștere”

Șefa FMI avertizează: „Omenirea a intrat într-o epocă de „fragilitate şi volatilitate”, iar riscul recesiunii mondiale este în creștere”

Șefa FMI avertizează:
Riscul recesiunii mondiale este în creștere

Directoarea Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, atrage atenția că în prezent omenirea a intrat într-o epocă foarte fragilă, iar riscul unei recesiuni mondiale este pe care să devină realitate.

„Am calculat că aproximativ o treime din economia mondială va avea cel puţin două trimestre consecutive de creştere negativă anul acesta sau anul următor şi pierderile rezultate din decelerarea economiei mondiale vor fi, de acum până în 2026, de patru mii de miliarde” de dolari, a indicat Georgieva.

Șefa FMI spune că perioada dificilă prin care omenirea trece în aceste momente, făcând referire la pandemia de Covid-19, războiul declanșat de Putin în Ucraina și seceta istorică din această vară au jucat un rol decisiv în împingerea economiilor globale într-o zonă recesionistă.

”Toate acestea au adus oamenii într-o situaţie foarte dificilă. Ei sunt epuizaţi şi trebuie să facă faţă unei crize a costului vieţii”, iar această situaţie ”este în mod special dificilă pentru ţările în dezvoltare”, a rezumat Georgieva.

Georgieva a subliniat că ”abordarea în comun a politicilor monetare şi a politicilor fiscale anul acesta este absolut primordială”, ea insistând că nu ar fi deloc bine ca politicile monetare ”să apese frâna” şi cele fiscale ”să apese acceleraţia”.

Ea susține că sunt necesare investiţii şi pentru combaterea crizei climatice, argumentând că în condiţii de inflaţie şi recesiune ”vom supravieţui ca umanitate”, dar ”supraviețuirea unei crize climatice neîncetate va fi practic imposibilă”.

Președintele Băncii Mondiale, David Malpass a subliniat în acest sens că nivelurile de îndatorare ale ţărilor în dezvoltare ”au devenit tot mai apăsătoare”, iar creşterea ratelor dobânzilor la împrumuturi le îngreunează şi mai mult situaţia, la fel şi creşterea inflaţiei.

”Cu 70 de milioane de săraci în plus”, conform ultimei analize a BM, şi o reducere cu 4% a venitului mediu, ”obiectivul nostru de prosperitate comună nu este atins” şi ”au loc inversări ale dezvoltării”, a declarat șeful Băncii Mondiale.

Sursa: Agerpres

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate