55 de candidaţi au fost eliminaţi, marți, de la a doua probă a examenului de Bacalaureat
Un număr de 55 de candidaţi au fost eliminaţi, marţi, de la a doua probă a examenului de Bacalaureat pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC), la cea de-a doua probă, cea obligatorie a profilului, au participat 22.187 de candidaţi din cei 28.247 înscrişi. 6.005 candidaţi nu s-au prezentat, dintre care patru se află în izolare, iar şase candidaţi sunt spitalizaţi sau în carantină.
Nu au fost înregistrate cazuri în care temperatura candidaţilor să depăşească valoarea maximă de 37.3̊ C.
Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 55 de candidaţi.
Ministerul Educaţiei precizează că subiectele şi baremele de corectare pentru această probă au fost publicate la ora 15.00, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Următoarea probă scrisă, cea la alegere a profilului şi specializării, va avea loc miercuri, în timp ce proba la Limba şi literatura maternă este programată joi.
Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor derula în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie.
Depunerea contestațiilor
Afişarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie, până la ora 12.00, şi va fi urmată de etapa depunerii contestaţiilor, în aceeaşi zi, în intervalul orar 14.00 – 20.00.
„În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.”
La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui.
Rezultatele finale vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.