UPDATE | Admitere liceu 2022. Rezultatele repartizării computerizate au fost publicate / Aproape 7.000 de elevi au rămas nerepartizați, 15 dintre ei au avut media peste 9

Publicat: 14 07. 2022, 11:00
Actualizat: 14 07. 2022, 11:38

Elevii care au finalizat ciclul gimnazial și au susținut Evaluarea Națională au aflat joi la ce liceu au fost repartizați de programul informatic în care au introdus opțiunile lor. Aproape 7.000 de elevi au rămas nerepartizați, deși 15 dintre ei au avut media peste 9. Mai mult, doi dintre absolvenții de gimnaziu au obținut nota 10 la matematică, la Evaluarea Națională.

UPDATE ora 11:00 – Rezultatele repartizării computerizate la liceu 2022 au fost publicate

În prima etapă peste 110.000 de elevi au fost repartizați, iar 6.852 au rămas nerepartizați.

15 dintre elevii care nu au prins un loc la liceu au avut medii de admitere peste 9.00, potrivit centralizării datelor la nivel național, pe platforma admitere.edu.ro. Doi dintre ei obținuseră chiar nota 10 la matematică, la Evaluarea Națională.

Elevii pot verifica listele cu repartizarea pe fiecare județ în parte, precum și lista locurilor care au rămas libere. Admiterea la liceu s-a făcut pe baza mediei obținute de elev la Evaluarea Națională (contează 80% în admitere) și a mediei generale de absolvire a claselor V-VIII (20%).

Rezultatele admiterii la liceu 2022 a absolvenților de clasa a VIII-a au fost publicate pe admitere.edu.ro și la avizierele liceelor. Rezultatele repartizării în licee vor fi disponibile online cu codul pe care fiecare elev l-a primit de la școală

ȘTIRE INIȚIALĂ

Rezultatele vor fi publicate de ministerul Educației pe site-ul  admitere.edu.ro.

Elevii care au terminat clasa a VIII-a trec, joi, prin ultima zi de emoții. Ei află dacă au intrat la liceul pe care și l-au dorit.

Cum s-a calculat media de admitere la liceu 2022

Media de admitere la liceu 2022 pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a a absolvenților învățământului gimnazial se calculează ca media ponderată între media generală la Evaluarea Națională 2022 susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

Calculul mediei de admitere la liceu 2022 se face astfel:

MA = 0,2 × ABS + 0,8 × EN

unde:

MA = media de admitere;

ABS =media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;

EN = media generală obţinută la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a.

Media de admitere la liceu 2022 se calculează, indiferent dacă media generală la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a este inferioară notei cinci. Media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a şi media de admitere se calculează cu două zecimale, fără rotunjire. Excepţie fac liceele/clasele pentru care se susţin probe de aptitudini, clasele cu regim de predare bilingv pentru care se susţin probe de verificare a cunostinţelor de limbă modernă şi clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale pentru care se susţin probe de verificare a cunostinţelor la limba maternă, conform HotNews.ro.

Cum vor fi departajați elevii care au medii egale de admitere la liceu 2022

În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere la liceu 2022 egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:

  • a) media generală la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a;
  • b) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
  • c) nota obţinută la proba de limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2022;
  • d) nota obţinută la proba de matematică de la Evaluarea națională 2022;
  • e) nota obţinută la proba de limbă maternă de la Evaluarea națională 2022.

În cazul în care, la o unitate de învăţământ, pe ultimul loc, există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate școlară care au mediile de admitere la liceu 2022 şi toate mediile menţionate mai sus egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată.

Pentru liceul teoretic și vocaţional, repartizarea candidaţilor se efectuează pe filiere, profiluri și specializări, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere/mediilor finale de admitere şi în funcţie de opţiuni.

În cazul filierei tehnologice, repartizarea candidaţilor se face pe domenii, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiuni. Repartizarea pe calificări profesionale se va face în următorii ani de studiu, potrivit structurii curriculare aprobate şi conform reglementărilor în vigoare. Unitatea de învăţământ şi inspectoratul școlar au obligaţia de a afişa oferta de şcolarizare/oferta de formare profesională concretizată în profiluri, domenii şi calificări profesionale.

Pentru liceele din filiera vocaţională – profilurile sportiv, militar, teologic, artistic, pedagogic – precum şi pentru liceul Waldorf, specializarea filologie, se vor organiza, înainte de începerea repartizării computerizate, probe de aptitudini.

Vă recomandăm să citiți și: