Aproape trei milioane de elevi, preșcolari și antepreșcolari revin în bănci. La ce festivitate de deschidere a anului școlar participă șeful statului și premierul
Anul școlar 2022 – 2023 debutează luni, 5 septembrie, cea mai timpurie dată pentru începerea școlii, cu festivități care nu mai sunt supuse niciunei restricții epidemiologice, așa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani. Șeful statului va participa la evenimentul de reluare a cursurilor la un colegiu din Capitală.
Anul școlar 2022 – 2023 începe luni, pe 5 septembrie, pentru 2,94 milioane de elevi, preșcolari și antepreșcolari, în aproape 18.000 de unități de învățământ.
Începând cu ora 10:00, președintele Klaus Iohannis va participa la festivitatea de deschidere a anului școlar 2022-2023 și va susține o alocuțiune la Colegiul Național „Grigore Moisil” din București, potrivit agendei anunțate de Administrația Prezidențială. Anul trecut, șeful statului a mers la ceremonia de la Liceul Tehnologic „Carol I” Valea Doftanei, județul Prahova.
Premierul Nicolae Ciucă va participa, de la 9:00, la ceremonia de începere a noului an școlar organizată la Colegiul Național Militar Tudor Vladimirescu din municipiul Craiova, potrivit Palatului Victoria.
Starea infrastructurii școlare
Elevii se întorc la școală de luni 5 septembrie și vor avea 36 de săptămâni de cursuri, la fel ca și în anul școlar trecut, dar multe activități de predare, învățare și evaluare vor fi noi.
Conform ministrului Educației, 374 de unităţi de învăţământ sunt relocate. „Cele mai multe sunt în București, 36 de unități de învățământ, sunt în Vaslui 40 de unități de învățământ, avem în Constanța 18 unități de învățământ, în Caraș, în Prahova alte 18 unități de învățământ, deoarece fac obiectul unor acțiuni majore de reabilitare a clădirilor și de extindere a acestor clădiri, iar contractele încheiate au date de finalizare ce depășesc 5 septembrie”, s spus ministrul Sorin Cîmpeanu, la videoconferința convocată de premier cu prefecții.
De asemenea, potrivit ministrului, încă există 3,3% din numărul total de unități de învățământ preuniversitar care nu au încă autorizațiile DSP, dar se lucrează pentru compensarea aspectelor semnalate de DSP pentru ca aceste unități de învățământ să obțină autorizația sanitară până în data de 5 septembrie.
În ceea ce privește autorizația de securitate la incendiu, două treimi din clădirile școlare – și sunt 24.915 clădiri școlare – nu necesită obținerea acestei autorizații, conform reglementărilor legale. O treime necesită, iar din 33 % avem doar 18,7% și 14,3% care nu au obținut încă, fie sunt în curs de obținere, fie nici măcar nu au demarat procesul de obţinere a autorizării pentru securitate la incendiu, a spus Sorin Cîmpeanu.
În plus, responsabilii au ultimatum dat de premier ca până la finalul anului să aibă un plan ferm pentru rezolvarea situației toaletelor în curtea școlilor.
Structura noului an școlar 2022-2023
Din această toamnă de schimbă structura noului an școlar, care va include cinci module de învățare și 5 vacanțe, potrivit Ministerului Educației:
- cursuri: luni, 5 septembrie 2022 – vineri, 21 octombrie 2022;
- vacanță: sâmbăta, 22 octombrie 2022 – duminică, 30 octombrie 2022;
- cursuri: luni, 31 octombrie 2022 – joi, 22 decembrie 2022
- vacanța de iarnă: vineri, 23 decembrie 2022 – duminică, 8 ianuarie 2023;
- cursuri: luni, 9 ianuarie 2023 – vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București, după caz;
- vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023;
- cursuri: luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
- vacanță de Paște: vineri, 7 aprilie 2023 – marți, 18 aprilie 2023;
- cursuri: miercuri, 19 aprilie 2023 – vineri, 16 iunie 2023;
- vacanță: sâmbătă, 17 iunie 2023 – duminică, 3 septembrie 2023.
În ziua de 5 octombrie (Ziua internațională a educației și în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevazute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.
Programul național „Școala altfel“ și Programul „Săptămâna verde“ se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare rămâne la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).
Clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal organizează activități de instruire practică în perioadele dedicate programelor „Școala altfel“ și „Săptămâna verde“.