Avem subiectele la BAC Logică 2021. Care au fost cerințele și cum sunt punctate răspunsurile
Gândul a aflat ce subiecte au primit absolvenții clasei a XII-a la proba de Logică de la examenul de Bacalaureat 2021, proba la alegere de la profilul uman. Candidații au avut de rezolvat cerințele de pe varianta de subiecte cu numărul 1.
Examenul de Bac 2021 la logică este împărțit în trei subiecte, fiecare având câte 30 de puncte. Timpul pe care elevii l-au avut la dispoziție pentru rezolvarea subiectelor este de trei ore.
Peste 100.000 de candidați sunt înscriși la disciplinele de la profilul real, iar restul vor susține examenul la profilul umanist, potrivit datelor de la Ministerul Educației transmise la solicitarea Gândul. Subiectele și baremele vor fi publicat și pe Subiecte.Edu.ro.
Subiecte BAC 2021 – Logică, profilul umanist
La Subiectul I candidații au primit exerciții de tip grilă în care trebuiau să aleagă o singură variantă de răspuns.
Subiectul II a constat în câteva propoziții pe baza cărora absolvenții de liceu aveau de construit câteva cerințe.
Subiectul III a constat și în silogisme, iar candidații trebuiau să stabilească dacă propozițiile menționate sunt A (adevărate) sau F (false)
Absolvenții de liceu susțin miercuri 30 iunie, la examenul de Bacalaureat, proba la alegere a profilului și specializării. În funcție de profil, elevii au optat pentru una din următoarele discipline: geografie, logică și argumentare, psihologie, economie, sociologie, filosofie, fizică, chimie, biologie, informatică.
Examenul de Bacalaureat 2021 a început luni, 28 iunie, cu proba la limba și literatura română, și a continuat marți cu proba la matematică sau istorie, în funcție de profilul urmat de cei aproximativ 130.000 de absolvenți de liceu înscriși la această sesiune.
Miercuri, absolvenții de clasa a XII-a susțin cel de-al treilea examen, cel la alegere – a profilului și specializării.
Absolvenții liceelor cu profilul Umanist, specializările filologie și științe sociale, au putut alege între geografie, logică și argumentare, psihologie, economie, sociologie și filosofie. Cei de la profilul Real, specializările matematică-informatică și științele naturii, între fizică, chimie, biologie și informatică.