Zi cu emoții pentru elevii care dau azi prima probă scrisă a examenului de bacalaureat. Luni, 20 iunie, are loc examinarea la Limba și Literatura Română. La profilul uman, elevii au avut de făcut caracterizarea personajului dintr-o comedie studiată.
Subiectul de mai jos este pentru filiera teoretică, profilul umanist și pentru cea vocațională, profilul pedagogic.
Textul suport a fost identic pentru toți elevii, indiferent de profil, din Nicolae Iorga – „Doamna Elena Cuza”, iar elevii au avut, la subiectul I.B., de scris un text de minimum 150 cuvinte, notat cu 20 de puncte, în care să argumenteze „dacă întâlnirea cu o personalitate (istorică, socială, culturală etc.) produce sau nu emoție, raportându-se atât la informațiile din fragmentul extras din textul Doamna Elena Cuza de Nicolae Iorga, cât și la experiența personală sau culturală”.
Subiectul al II-lea – notat cu 10 punte, a fost o argumentare a perspectivei narative într-un text de Cezar Petrescu – Întunecare.
Subiectul al III-lea – tinerii au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile unui prersonaj dintr-o comedie studiată – este notat cu 30 de puncte, conform EduPedu.
Bacalaureat 2022 – Subiecte Limba Română – uman
Baremul examenului de bacalaureat 2022 – Română – uman
Textul suport a fost din Nicolae Iorga – „Doamna Elena Cuza”, iar elevii au avut, la subiectul I.B., de scris un text de minimum 150 cuvinte, notat cu 20 de puncte, în care să argumenteze „dacă întâlnirea cu o personalitate (istorică, socială, culturală etc.) produce sau nu emoție, raportându-se atât la informațiile din fragmentul extras din textul Doamna Elena Cuza de Nicolae Iorga, cât și la experiența personală sau culturală”.
Subiectul al II-lea – notat cu 10 punte, a fost o argumentare a perspectivei narative într-un text de Cezar Petrescu – Întunecare.
Subiectul al III-lea – tinerii au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile unei comedii studiate – este notat cu 30 de puncte.
Bacalaureat 2022 – Subiecte Limba Română – real si tehnologic by Otilia Serescu on Scribd
Barem Subiect Bacalaureat 2022 – Română – Real si Tehnologic
Elevii de la profilul real au primit la subiectele la română la bacalaureat anul trecut un text de Șerban Cioculescu – ”Viața lui I. L. Caragiale”.
La punctul B al primului subiect la română la BAC, candidații au avut de redactat un text argumentativ despre „dacă greutățile vieții pot îngreuna sau nu realizarea responsabilităților față de familie”. „Redactează un text de minimum 150 de cuvinte în care să argumentezi dacă greutățile vieții pot determina sau nu neglijarea responsabilităților față de familie, raportându-te atât la informațiile din fragmentul de text extras din volumul “Viața lui I.L Caragiale” de Șerban Cioculescu, cât și la experiența personală sau culturală”, a fost cerința de rezolvare a subiectului la română la bacalaureat.
La subiectul al doilea candidații au avut de comentat un text de Ion Vinea – ”Drum”. Ultimul dintre subiectele la română la bacalaureat 2021 a fost un eseu despre particularitățile unei nuvele studiate.
La profilul uman primele două subiecte la română la BAC au fost identice cu cele de la real, difera subiectul al treilea – particularitățile unui personaj dintr-o nuvelă studiată:
„Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă studiată,” a fost cerința de la al treilea subiect la română la uman.
Le este interzis candidaţilor la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea. Ei au obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.
Nu este permisă folosirea, în timpul probelor scrise, a mijloacelor de calcul. Se folosește numai hârtia distribuită candidaților de către asistenți.
Candidații care nu sunt mulțumiți de primele rezultatele de la examenele de Bacalaureat 2022 pot depunde contestații pe 27 iunie, între orele 12:00-18:00 la unitatea de învățământ de care aparțin.
Candidații care depun fizic sau transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat la cunoștință că notă acordată că urmare a soluționării contestației poate modifică, după caz, notă inițială, poate să scadă sau să crească.
Cererea pentru contestații trebuie să conțină numele candidatului, CNP-ul, seria și numărul de buletin, școala absolvită, profilul și specializare.
În situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.
Examenul național de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise și au fost notați cel puțin cu 5 la fiecare dintre acestea, obținând cel puţin media 6 la probele scrise.
Ce urmează pentru cei care promovează examenul de BAC 2022
Candidații care promovează examenul de bacalaureat pot continua studiile în învățământul superior, în țară sau în străinătate, în conformitate cu condițiile generale și specifice stabilite în acest sens.
În urma promovării examenului de bacalaureat, absolventului i se eliberează diplomă de bacalaureat.
Absolvenții care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de bacalaureat au obţinut media 10 primesc diploma de merit.
Ce urmează pentru cei care nu promovează examenul de BAC 2022
Elevii care nu au promovat examenul de bacalaureat se pot înscrie în sesiunile următoare. În cazul nepromovării, pot fi recunoscute în sesiunile următoare, la cerere, rezultatele la evaluările susţinute, respectiv rezultatele la probele scrise care au fost promovate cu cel puțin nota 5.