Prima pagină » Educație » BACALAUREAT 2024 | Ce subiecte au picat la Matematică. Exercițiul care i-a pus pe elevi în încurcătură

BACALAUREAT 2024 | Ce subiecte au picat la Matematică. Exercițiul care i-a pus pe elevi în încurcătură

BACALAUREAT 2024 | Ce subiecte au picat la Matematică. Exercițiul care i-a pus pe elevi în încurcătură

BACALAUREAT 2024. Emoțiile au continuat marți, 2 iulie, pentru absolvenții de liceu, care au susținut proba la Matematică. Prima probă a fost cea de la Limba și Literatura Română.

UPDATE 14:00 – Cum se rezolvau subiectele

Doi profesori de la Centrul Educațional Unirea au venit în ajutorul elevilor care azi au susținut proba scrisă a examenului de bacalaureat.

Astfel, într-o transmisiune live video pe Youtube, profesorii Dina Ceban și Cristian Demian au rezolvat exercițiile la Matematică, explicându-le elevilor cum se puteau obține rezultatele corecte.

VEZI în video de mai jos cum se rezolvau exercițiile!

UPDATE 12:00 – S-a încheiat examenul la Matematică

Proba scrisă a examenului la Matematică a luat sfârșit la ora 12:00, când toți elevii au predat lucrările.

Subiectele și baremele vor fi publicate pe site-ul subiecte.edu.ro la ora 15:00, a anunțat Ministerul Educației.

UPDATE 11:00 – Subiectele, fotografiate într-o școală din Constanța

Degeaba au lansat un apel cei de la Ministerul Educației și Inspectoratele Școlare, subiectele la proba scrisă de Matematică tot au ajuns pe Internet.

De data aceasta, potrivit edupedu.ro, se pare că fotografiile provin din Constanța, după cum se poate observa scris pe câteva foi, deși s-a încercat ștergerea numelui locației.

UPDATE 10:00 – Exercițiul care i-a pus în încurcătură pe elevi

Subiectele de la proba scrisă de Matematică au apărut în mediul online la scurt timp începerea examenului, la fel cum s-a întâmplat și luni, 1 iulie, la Limba și literatura română.

De departe, cel mai dificil subiect a fost al III-lea, acolo unde elevii au avut de rezolvat două funcții, inclusiv să determine ecuația tangentei la graficul funcției și intervalele de monotonie.

UPDATE 09:30 – Au apărut primele imagini cu subiectele la Matematică

Pro TV a dat, la scurt timp după începerea examenului, primele fotografii cu subiectele de la Matematică, profilul Tehnologic. Se pare că imaginile au apărut în mediul online, potrivit sursei citate.

 

UPDATE 09:00 – A început proba scrisă la Matematică

A început, la ora 09:00, proba scrisă la Matematică, din cadrul examenului de Bacalaureat 2024. Elevii au la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele.

Elevii care susțin acest examen s-au putut pregăti din timp rezolvând mai multe modele de subiecte pe care Min. Educației le-a publicat. De asemenea, ei au avut la dispoziție și subiectele date în anii trecuți la Matematică.

Pentru acest examen, candidații de la profilul real (Mate-Info) vor trebui să poată identifica noțiuni specifice logicii matematice și teoriei mulțimilor.

Astfel, printre competențele specifice regăsim:

  • deducerea unor rezultate şi verificarea lor utilizând inducţia matematică sau alte raționamente logice;
  • recunoaşterea funcţiilor, a şirurilor și progresiilor;
  • recunoașterea funcției de gradul I;
  • exprimarea legăturii între funcţia de gradul I şi reprezentarea ei geometrică.

UPDATE 08:30 – Ușile sălilor de examen s-au închis

La ora 08:30, ușile sălilor de examen s-au înscris, iar elevii se pregătesc să susțină „Bac-ul” la Matematică. Proba scrisă va dura trei ore, după cum a stabilit M.E.N.

UPDATE 08:00 – Câți elevi nu s-au înscris la „Bac”

Aproximativ 27.000 de elevi de clasa a XII-a nu s-au înscris anul acesta la examenul de bacalaureat, potrivit datelor statistice ale Min. Educației.

În altă ordine de idei, să spunem că accesul în sala de examen este permis până la ora 08:30, după care ușile se vor închide, arată edupedu.ro. Examenul va începe la 09:00.

BACALAUREAT 2024. Ce subiecte au picat la matematică

Bacalaureat 2024 continuă marți, 2 iulie, cu proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie. Probele scrise de la Bac 2024 au început luni, 1 iulie, cu examenul la Limba română.

Marți, absolvenții de liceu vor trebui să promoveze proba obligatorie a profilului (Matematică și Istorie), iar joi se va desfășura proba la alegere a profilului și specializării. Vineri, 5 iulie, se va desfășura ultima probă scrisă – Limba și literatura maternă.

Citește și: BACALAUREAT 2024 | Ce a picat la limba română. Subiectul care a dat bătăi de cap elevilor / Au fost publicate baremele

Ce trebuie să știe candidații la Bacalaureat 2024

Există reguli clare pentru absolvenții de liceu care susțin examenul maturității. Candidații vor putea intra în centrul de examen de la 7.30 la 8.30. Nu au voie să intre în sala de examen cu telefoane mobile, notițe, culegeri, manuale etc.

Cei care nu respectă regulile pot fi eliminați din examen. Când candidații intră în centrul de examen, un cadru didactic și un membru al personalului de pază solicită fiecărui candidat prezentarea actului de identitate și verifică dacă fotografiile corespund. Candidații sunt îndrumați spre zona din centrul de examen, unde vor lua loc în sălile de examen.

Ei nu au voie să staționeze pe holuri mai mult de 5-7 minute. Cei care au asupra lor materiale/obiecte nepermise în sala de examen sunt îndrumați spre sala de depozitare a acestora, precizează metodologia de organizare a Bacalaureatului 2024.

Atenție, sălile de examen sunt monitorizate video-audio. Dacă se constată existența unor nereguli, comisia de Bac din centrul de examen poate lua măsurile ce se impun, care pot duce chiar și la eliminarea candidaților din examen.

Citește și: Bacalaureat cu emoții la română pentru cei care au ”îngrășat porcul în ajun”. ”Era mai important să mă pensez, n-am avut timp să învăț nuvela”

Când vor fi afișate rezultatele la Bacalaureat 2024

Afișarea primelor rezultate în centrele de examen și online este programată în data de 8 iulie (până la ora 12.00). Astfel, lunea viitoare va fi una cu mari emoții pentru elevii care au susținut Bacalaureatul.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, între 12.00-18.00, inclusiv pe cale electronică.

„Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere”

Rezultatele finale vor fi afișate în data de 12 iulie în centrele de examen și online.

În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – GDPR), rezultatele sunt afişate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului (coduri).

Autor

Citește și