BACALAUREAT 2024 | Examenul continuă cu evaluarea competenţelor lingvistice

Publicat: 25 06. 2024, 09:13

Continuă examenul de Bacalaureat 2024, cu evaluarea competențelor lingvistice, informează Ministerul Educației.

Evaluarea competențelor într-o limbă de circulație internațională începe marți, 25 iunie, iar etapa se va încheia în data de 27 iunie.

Peste 134.000 de candidaţi sunt înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2024.

Până în prezent a avut loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B) pentru elevii din partea minorităţilor naţionale, şi evaluarea competenţelor digitale (proba D), informează Agerpres.

Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se realizează, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă şi un alt cadru didactic de aceeaşi specialitate din unitatea de învăţământ). În situaţiile în care această condiţie nu poate fi îndeplinită sau în cazurile în care cadrele didactice se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte şcoli.

Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă şi într-o limbă de circulaţie internaţională se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în concordanţă cu grilele naţionale sau europene (aşadar, nu se acordă note sau calificative de tip admis /respins).

În aceeaşi manieră, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă, de asemenea, prin stabilirea nivelului de competenţă în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.

Bacalaureat 2024. Calendarul probelor scrise 

Probele scrise ale Bacalaureatului vor începe pe 1 iulie cu examenul la Limba și literatura română.

Proba obligatorie a profilului este programată pentru 2 iulie, iar proba la alegere a profilului și specializării va avea loc pe 4 iulie.

Proba de Limba și literatura maternă este programată pe 5 iulie.

Bacalaureat 2024. Afișarea rezultatelor și contestațiile

Primele rezultate vor fi afișate pe 8 iulie până la ora 12:00, iar contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, între orele 12:00 și 18:00. Rezultatele finale vor fi comunicate pe 12 iulie.