BACALAUREAT 2024 | Un cuvânt de la proba de Limba Română, cel mai căutat pe internet. Numărul căutărilor a crescut chiar în timpul examenului

Publicat: 02 07. 2024, 12:45

Luni a avut loc prima probă a examenului de Bacalaureat: cea de limbă română. La primul subiect, elevii au avut de rezolvat cinci exerciții bazate pe un fragment la prima vedere („O vizită la Tudor Arghezi”) de Gabriel Dimisianu.

Un fenomen interesant a fost semnalat de reprezentanții site-ului dexonline.ro, cel mai accesat de români atunci când vine vorba despre definiții ale cuvintelor.

La primul exercițiu, elevii au avut de indicat sensul din text al secvenței „pe neașteptate” și al cuvântului „împrejurare”.

Cei de la dexonline.ro spun că, între orele 9 și 11, „împrejurare” a fost cel mai căutat cuvânt pe platformă.

În intervalul 9-10 au fost 183 de căutări pe site pentru cuvântul „împrejurare”, iar în intervalul 10-11 au fost 465 de căutări. În ambele intervale, cuvântul „împrejurare” fost pe primul loc în topul căutărilor.

Ce ar putea însemna asta

Probele scrise ale examenului de Bacalaureat încep la ora 09:00, durează trei ore, iar candidații nu pot părăsi sala de examen mai devreme de ora 10:30. Căutările din intervalul 10:30 – 11:00 ar putea veni de la elevii care au ieșit devreme din sală, însă cele anterioare sunt un mister.

Potrivit stiripesurse.ro, cea mai gravă explicație ar fi că unii elevi care au susținut examenul au avut telefoanele la ei și s-au „inspirat” chiar în timpul rezvolării subiectelor. O altă explicație ar fi că respectivele căutări au fost efectuate de profesorii supraveghetori, cu un scop neclar.

Bacalaureat 2024. Ce subiecte au picat la limba română

Luni a avut loc prima probă a Bacalaureatului, cea la limba română. La prima cerință, elevii au avut de rezolvat mai multe exerciții bazate pe un text suport de Gabriel Dimisianu. Subiectul al treilea a constat în elaborarea unui eseu despre particularitățile unei nuvele studiate.

La profilul uman, subiectele au fost aceleași ca și la real, diferența fiind la subiectul al treilea.  La Subiectul III – uman, candidații au avut de făcut o caracterizare de personaj dintr-o nuvelă. Citește mai mult…