Prima pagină » Educație » BACALAUREAT. Bine că au făcut contestații! Cât a crescut rata de promovare la „Examenul Maturității” după soluționarea contestațiilor

BACALAUREAT. Bine că au făcut contestații! Cât a crescut rata de promovare la „Examenul Maturității” după soluționarea contestațiilor

BACALAUREAT. Bine că au făcut contestații! Cât a crescut rata de promovare la „Examenul Maturității” după soluționarea contestațiilor

Rata de promovare (absolvenţi din promoţia curentă şi din promoţiile anterioare), înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului naţional de Bacalaureat, fără etapa specială, după soluţionarea contestaţiilor, este de 64.5%, în condiţiile în care înainte de cotestaţii era 62,9%.

Pentru promoţia curentă, rata de promovare este de 72.9%, iar pentru promoţiile anterioare de 27.7%, potrivit Ministerului Educației.

„Astfel, din totalul celor 147.794 de candidaţi prezenţi, au promovat 95.399 de candidaţi: 87.887 candidaţi aparţin promoţiei 2020 (comparativ cu 84.833 de candidaţi reuşiţi în promoţia anului trecut), iar 7.512 provin din promoţiile anterioare (în creştere, comparativ cu 4.383 de candidaţi reuşiţi în 2019). Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 307 ”. Dintre cei 155.639 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 147.794 de candidaţi (120.627 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 27.167 de candidaţi din promoţiile anterioare)”, anunţă Ministerul Educaţiei.

Luni începe etapa specială a examenului de Bacalaureat

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

La etapa specială a examenului de  Bacalaureat s-au înscris 141 de absolvenţi ai clasei a XII-a, conform situaţiei centralizate până la această oră de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Examenul începe luni, 6 iulie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Marţi, 7 iulie, se desfăşoară proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Ultima probă scrisă (Limba şi literatura maternă) este programată joi, 9 iulie.

În București vor susține etapa specială 12 candidați

Potrivit situaţiilor transmise de către inspectoratele şcolare, în 9 judeţe (Alba, Arad, Călăraşi, Dâmboviţa, Ilfov, Neamţ, Sălaj, Teleorman şi Timiş) nu s-au consemnat situaţii care să determine organizarea probelor scrise aferente acestei etape speciale.

În Capitală vor susţine această etapă 12 candidaţi, iar în judeţele Caraş Severin, Tulcea şi Vaslui un singur candidat. Primele rezultate vor fi afişate vineri, pe data de 12 iulie, până la ora 12.00.

 

Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani ... vezi toate articolele

Citește și