Prima pagină » Educație » Consiliul Național al Elevilor: Autoritățile trebuie să fie pregătite pentru scenariul roșu în toate școlile

Consiliul Național al Elevilor: Autoritățile trebuie să fie pregătite pentru scenariul roșu în toate școlile

Consiliul Național al Elevilor: Autoritățile trebuie să fie pregătite pentru scenariul roșu în toate școlile

Consiliul Naţional al Elevilor trage un semnal de alarmă și avertizează autoritățile și conducerile școlilor din toată țara că trebuie să se pregătească toți pentru scenariul de predare exclusiv online!

Creşterea accelerată a numărului de cazuri din unităţile de învăţământ este cu adevărat alarmantă, mai ales ţinând cont de faptul că majoritatea sălilor de clasă nu sunt îndeajuns de spaţioase pentru a putea fi asigurată distanţa minimă de 1,5 m între elevi şi între cadrele didactice.

Mai mult, pentru mulţi elevi, lipsa materialelor de protecţie sanitară oferite de către autorităţi şi-a spus cuvântul, aceştia aflându-se în imposibilitatea de a participa la cursurile fizice, întrucât nu îşi pot permite procurarea măştilor şi a dezinfectanţilor în fiecare zi”, a transmis Consiliul Naţional al Elevilor.

„Să ia toate măsurile care se impun pentru a garanta faptul că tranziţia la educaţia exclusiv online poate fi făcută oricând”

Sursa citată mai spune că scenariul „roșu” era anticipat.

„Acesta este momentul pe care toţi îl anticipam cu teamă: creşterea rapidă, incontrolabilă, a numărului de cazuri şi apariţia acestora inclusiv în unităţile de învăţământ. Facem apel la autorităţi, cu precădere la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la primari şi la directorii unităţilor de învăţământ, să ia toate măsurile care se impun pentru a garanta faptul că tranziţia la educaţia exclusiv online poate fi făcută oricând, dacă va fi nevoie. Sănătatea elevilor şi a profesorilor trebuie să aibă prioritate!”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Nou record absolut în România

România a înregistrat în ultimele 24 de ore 2.958 de noi cazuri de infectare, un record negativ în acest sens, după cum informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Cele 2.958 de cazuri noi au fost confirmate dintr-un total de 27,814 de teste efectuate, ceea ce corespunde unei rate de 10,63% a testelor pozitive. Dintre testele efectuate în ultimele 24 de ore, 17.351 au fost efectuate în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.463 la cerere.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.568.071 de teste.

Totodată, miercuri a fost înregistrat și un record de decese provocate de COVID-19 (82).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit