VIDEO| Cum a fost la școală după 6 luni de ore online: „Copiii au nevoie de socializare. E cu totul altceva!” (REPORTAJ)

Publicat: 19/05/2021, 18:41
Actualizat: 19/05/2021, 19:34

Pentru prima dată după șase luni, elevii din București au revenit, astăzi, la școală. Cu mic, cu mare au fost primiți în clase cu căldură și emoționați de revederea cu colegii și profesorii, care așteptau să se așeze la catedră și să îi îndrume în continuare în învățare, dar în normalitate. 

Profesoara de limba română: E cu totul altceva! Sper că lecția pe care am învățat-o în urma acestei pandemii, pentru că sperăm să fii trecut, nu este distanțarea socială copii…cum s-a tot utilizat ca sintagmă. Distanțarea fizică și atât. Nu socială. Legăturile să rămână între oameni pentru că nimic nu se construiește…decât om cu om.

Entuziasmați de interacțiunea la clasă, mâinile stăteau în permanență sus. Fiecare copil în parte își dorea să comunice fără reținere. Și pauzele erau mult așteptate.

„Îmi era dor, voiam să învăț mult, îmi era dor de sport și de matematică. Îmi era foarte dor și de colegi. Acum, este cea mai bună zi din viața mea”, a spus Alexandra, elevă în clasa întâi.

Și Luca aștepta de mult timp să își revadă colegii. ”Îmi era dor de colegi, de școală, de teme. A fost destul de bine și online, m-am distrat cu colegii, mi-a plăcut foarte mult”.

Părinții au fost mai entuziasmații decât cei mici. Mulți spun că au făcut sacrificii pentru a rămâne acasă cât timp copiii au făcut școală online. În plus, tehnologia le-a dat bătăi de cap.

”Copiii au nevoie de socializare”

Am avut noroc de o învățătoare implicată, care ne-a ajutat foarte mult și cumva nu am simțit atât de tare, dar a fost greu, foarte greu. Noi încercăm să limităm accesul la tabletă, la calculator în această perioada și ne-am chinuit puțin. Copiii au nevoie de socializare, contactul fizic cu învățătoarea este altceva decât printr-un ecran. Acum, sunt foarte încântați de revenirea la școală și noi alături de ei”, spune un părinte care a venit să își aducă la școală copilul în prima zi după revenirea în clase.

Părinții care nu au putut să stea acasă cu copiii în timpul școlii online s-au bazat pe bunici.

Cu mine a făcut, cu mamaia. A fost foarte greu și pentru noi, și pentru copil, în primul rând. Înțelege mai puțin și nu are răbdare să stea liniștit. Aștepta foarte mult. De multe ori zicea: «Nu mai vreau, mamaie, să stau la tabletă. Vreau la școală. Îl ajutam mult, dar nu avea răbdare. El întotdeauna când lua o pauză venea mai greu la tabletă, suporta mai greu să stea în fața tabletei”, povestește și bunica unui copil cât de greu a fost la școala online.

Emoția revederii

Pandemia le-a răpit momente. Au rămas îngrădiți în restricții. Și, deși pot să stea fără mască în aer liber, în clase trebuie să respecte măsurile impuse. Astfel că, profesorii, încă de când au intrat în clase i-au informat pe cursanți că trebuie să poarte masca și să păstreze o distanță corespunzătoare între ei. Și asta pentru a rămâne în scenariul verde și să poată venii, în continuare, cu toții la școală.

„Legătura asta cu profesorii și elevii prin intermediul tehnicii a fost o mare experință pentru noi și sper să nu se mai repete. O experiență bună în prima fază după care deja foarte obositoare, iar copiii simțeau nevoia să meargă la școală. Copiii simt nevoia să socializeze, să iasă din casă. Cât ar fi fost de conștiincioși, cât ar fi fost de bineintenționați și copiii și noi este totuși greu să poți să relaționezi din punct de vedere sentimental până la urmă, cu ei. Au fost nemaipomenit de încântați. Au căzut din pat cum zic eu la 7:30. Nu se mai satură de vorbă. Au fost în primă fază colegii de clasă, dar deja acum vor să se întâlnească cu colegii de la alte clase”, spune Daniela Voinea, director Școala Gimnazială „Sfinții Voievozi”.

În București, aproape opt mii de elevi au cerut, din motive medicale, să facă în continuare cursuri online și după redeschiderea totală a unităților de învățământ.

Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult
Oana Zvobodă
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată