Prima pagină » Educație » Daniel Funeriu, reacție acidă după ce elevii au propus fiscalizarea meditațiilor: “Ăștia mici sunt duși cu pluta?”

Daniel Funeriu, reacție acidă după ce elevii au propus fiscalizarea meditațiilor: “Ăștia mici sunt duși cu pluta?”

Daniel Funeriu, reacție acidă după ce elevii au propus fiscalizarea meditațiilor: “Ăștia mici sunt duși cu pluta?”

Daniel Funeriu, fostul ministrul al Educației, a avut o reacție acidă pe Facebook, după ce Consiliul Național al Elevilor a solicitat control la meditații, impozitare și sancțiuni pentru cadrele didactice care nu plătesc taxe pentru banii pe care îi obțin din aceste activități.

Prin intermediul unei postări ce are titlul “Ăștia mici sunt duși cu pluta?”, Daniel Funeriu și-a exprimat propria poziție cu privire la situație, fiind de părere că elevii tratează eronat problema. Ministrul Educației susține că Guvernul ar trebui, de fapt, să acorde vouchere pentru meditații și să le defiscalizeze.

Ăștia mici sunt duși cu pluta?

Consiliul Național al Elevilor cere control la meditații, impozitare și sancțiuni. Eu cred invers: cred că guvernul trebuie să dea vouchere pentru meditații, să defiscalizeze și să încurajeze meditațiile! Copiii au pierdut enorm și trebuie să-i ajutăm să recupereze prin orice mijloace, iar meditațiile sunt unul din aceste mijloace.

Atenție: nu e nimic rău cu meditațiile, e însă ceva toxic cu un anumit tip de meditații. Nu e OK să meditezi copiii de la clasă, nu e OK să obligi, practic, la meditații prin nepredare corespunzătoare la clasă, nu e OK să dai la teze exerciții voluntar prea grele, pentru că le-ai făcut la meditații cu anumiți copii și, în general, nu sunt OK alte mici trucuri pe care unii le fac”, a scris, în primă fază, Daniel Funeriu.

Daniel Funeriu: “Ajutați elevii să ia meditații, ajutați profesorii onești să dea meditații!”

În continuare, fostul ministru al Educației susține că elevii ar trebuie ajutați să ia meditații, în timp ce cadrele medicale susținute să le ofere.

Esența, însă, rămâne: ajutați elevii să ia meditații, ajutați profesorii onești să dea meditații!

*am introdus în Legea educației „contul educațional”, un instrument fix pentru asta, adică scoaterea la lumină a meditațiilor. Acest instrument trebuia folosit pentru remedialul pus la cale de minister (o excelentă inițiativă) mai degrabă decât alocarea banilor la școli care decid cum vor ele către cine merg acești bani”, a încheiat Daniel Funeriu.

Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor: “Nu putem închide ochii în faţa faptelor de corupţie”

În urmă cu trei zile, Consiliul Naţional al Elevilor a atras atenția că deși aproape jumătate dintre elevii din anii terminali fac meditații, doar 2,39% dintre cadrele didactice au declarat la fisc veniturile pe care le încasează în urma acestor activități. În acest sens, reprezentanții elevilor au solicitat control la meditații, impozitare și sancțiuni pentru profesorii care nu plătesc taxe.

În ultimii ani, piaţa meditaţiilor a crescut semnificativ, până în punctul în care a ajuns să fie o adevărată industrie. Nu putem închide ochii în faţa faptelor de corupţie care se petrec în sistemul educaţional. Nedeclararea unor venituri reprezintă evaziune fiscală. Or, dacă dascălii a căror atitudine reprezintă un reper moral pentru generaţii întregi de elevi recurg la astfel de practici, înseamnă că orice speranţă de a avea un sistem educaţional performant, construit pe valori sănătoase, este sortită eşecului. Nu cred că aşa ar trebui să arate lucrurile, dacă ne dorim cu adevărat ca generaţiile viitoare să înţeleagă că noi toţi avem datoria de a respecta legea şi de a ne îndeplini îndatoririle”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?