Echipa României a obținut trei medalii de aur și două de argint la Olimpiada Internațională de Fizică
Echipa de elevi care a reprezentat România la Olimpiada Internațională de Fizică din acest an a obținut trei medalii de aur și două de argint. Mai mult, singura fată din echipă a fost declarată cea mai bună participantă la competiția mondială.
Elevii români s-au numărat și în acest an printre câștigătorii Olimpiadei Internaționale de Fizică. Cele trei medalii de aur au fost aduse în țară de de Vlad-Ștefan Oros (Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara), Tudor-Gabriel Mocioi (Colegiul Național „Tudor Vianu” din București) și George Cristian Ardeleanu (Liceul Internațional de Informatică din București.
Medaliile de argint au fost obținute de Antonia-Alma Ghiță (Liceul Internațional de Informatică din București) și Ștefan Ștefănescu (Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești). Antonia-Alma Ghiță a primit și premiul special pentru cel mai bun rezultat al unei participante la olimpiadă.
Istorie de peste o jumătate de secol
Concursul a constat în două probe, una teoretică și una practică, fiecare de câte cinci ore. La ediția din acest an a Olimpiadei Internaționale de Fizică (IPhO), a 51-a, care s-a desfășurat în perioada 17-24 iulie 2021, au participat elevi din 76 țări, țara organizatoare fiind Lituania. Premiul special din acest an pentru câștigătorul absolut a fost obținut de un participant din Coreea de Sud, potrivit organizatorilor.
Prima ediție a olimpiadei a avut loc în 1967, în Varșovia (Polonia), cu cinci țări participante, inclusiv România. Țara noastră a găzduit IPhO de două ori (1972 și 1983). Numărul maxim a fost atins în 2018, respectiv 92 de țări participante.
Coordonatorul echipei de profesori care s-au ocupat de organizarea și desfășurarea Olimpiadei Naționale de Fizică 2021, precum și de selecția lotului național al României în vederea participării la Olimpiada Internațională de Fizică, este conf. univ. dr. Sebastian Popescu de la Facultatea de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Ediția 2021 a Olimpiadei Naționale de Fizică s-a desfășurat sub auspiciile Societății Române de Fizică, cu sprijinul Facultăților de Fizică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea București, precum și a Departamentului de Fizică de la Universitatea din Craiova.