Milioane de elevi din România pot primi lunar o bursă socială în valoare de 300 de lei, în cadrul unei măsuri menite să descurajeze abandonul școlar. Cu toate acestea, bursele sunt disponibile doar pentru anumite categorii de elevi.
Aceste burse sunt destinate elevilor orfani sau celor crescuți de un singur părinte, precum și elevilor abandonați de părinți care au primit măsuri de protecție socială de la Comisia pentru protecția copilului sau de la instanțele judecătorești.
Printre aceștia se numără elevii cu deficiențe sau afectări funcționale ale organismului, conform criteriilor biopsihosociale de încadrare în grad de handicap. În această categorie se încadrează elevii cu:
De asemenea, de acest ajutor vor beneficia și elevi din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu”.
În plus, criteriile generale pentru acordarea burselor de ajutor social nu condiționează eligibilitatea acestora în funcție de venitul net lunar pe membru de familie.
Cuantumul minim al bursei sociale pentru anul școlar 2023-2024 este de 300 de lei pe lună, putând fi majorat doar în cazuri excepționale.
Potrivit unui document citat de edupedu.ro, bursa socială pentru elevi care nu se încadrează în categoriile precizate anterior poate fi acordată doar dacă este îndeplinit criteriul de venit, recalculat în semestrul II. Veniturile incluse în calculul acestui criteriu includ alocațiile și bursele fraților sau surorilor.
Conform articolului 13 alineatul 1, bursele de ajutor social se stabilesc la începutul anului școlar și sunt revizuite semestrial în funcție de modificările intervenite în veniturile nete lunare ale familiei. Elevii majori sau părinții elevilor minori proveniți din familii al căror venit s-a modificat în timpul semestrului I pot depune cerere pentru acordarea bursei sociale în semestrul al II-lea, dacă acestea corespund criteriilor generale prevăzute la articolul 14.
La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie, prevăzut la articolul 10 alineatul 4, se iau în considerare toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația complementară pentru copii, precum și venitul din bursa acordată fraților/surorilor elevului, dacă acestea au fost acordate neîntrerupt în perioada în care s-a calculat venitul.