EXAMEN. Prim-vicepreședintele PNL Vrancea a dat BAC-ul la 42 de ani: „A fost nici prea-prea, nici foarte-foarte”
Prim-vicepreşedintele PNL Vrancea, Daniel Moroşanu, a absolvit Liceul „Simion Mehedinţi” Vidra, iar luni dimineaţă a participat la proba scrisă de Limba şi literatura română, fiind printre cei peste 500 de absolvenţi de liceu din judeţ din promoţiile anterioare înscrişi la examen.
În vârstă de 42 de ani, Moroşanu a luat loc luni dimineaţă în bancă, alături de cei mai proaspeţi absolvenţi, la Liceul „Simion Mehedinţi” Vidra, participând la proba scrisă la Limba şi literatura română. Daniel Moroşanu a absolvit în anii ’90 o şcoală profesională de mecanici auto, iar în urmă cu doi ani a absolvit şi liceul, la seral.
„Subiectele au fost nici prea-prea, nici foarte-foarte. Am învăţat şi sper să fie bine. Mai am miercuri şi joi, la istorie şi geografie. Nu m-am hotărât dacă în eventualitatea în care iau Bacalaureatul voi urma şi o facultate“, a declarat Daniel Moroşanu, pentru Adevărul.
Vrea să devină primar al comunei Vidra
Între timp, acesta a absolvit şi o şcoală de tehnicieni silvici, fiind condiţionat de diploma de bacalaureat pentru a obţine un post în domeniu. Asta dacă între timp nu va reuşi să devină primar al comunei Vidra, după eşecul din anul 2016, când a fost nevoit să se mulţumească doar cu statutul de consilier local.
Daniel Moroşanu este din anul 2017 prim-vicepreşedinte al PNL Vrancea, unde se ocupă de Departamentul de Politici Publice. Este considerat unul dintre oamenii de încredere ai ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan.
Prim-vicepreşedintele PNL Vrancea, Daniel Moroşanu, a absolvit Liceul „Simion Mehedinţi” Vidra, iar luni dimineaţă a participat la proba scrisă de Limba şi literatura română, fiind printre cei peste 500 de absolvenţi de liceu din judeţ din promoţiile anterioare înscrişi la examen.
134.831 de candidați prezenți la prima probă a examenului
La prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, de Limba și literatura română, au fost prezenți 134.831 de candidați, în timp ce 3.643 de candidați au lipsit, relatează Mediafax.
Conform datelor centralizate de Ministerul Educației Naționale, un singur candidat a avut temperatura peste 37.3 Celsius. Elevul este din județul Bistrița-Năsăud și va susține examenul în etapa specială, ce se va desfășura în data de 6 iulie.
46 de candidați s-au aflat în izolare, iar alți 5 în carantină/spitalizați.