Prima pagină » Educație » EXCLUSIV. Luminiţa Barcari, secretar de stat în Ministerul Educaţiei: Elevii să aibă încredere în capacitatea lor de a depăşi cu bine acest moment al bacalaureatului

EXCLUSIV. Luminiţa Barcari, secretar de stat în Ministerul Educaţiei: Elevii să aibă încredere în capacitatea lor de a depăşi cu bine acest moment al bacalaureatului

EXCLUSIV. Luminiţa Barcari, secretar de stat în Ministerul Educaţiei: Elevii să aibă încredere în capacitatea lor de a depăşi cu bine acest moment al bacalaureatului

Secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar, Luminița Barcari, a explicat într-un interviu pentru Gândul.ro care sunt principalele dileme cu care sistemul educațional se confruntă, în contextul examenului de bacalaureat în perioada pandemiei: „Îi sfătuiesc pe elevi să fie pregătiţi pentru examen, le  recomand şi să respecte sfaturile specialiştilor privind distanţarea fizică şi măsurile igienico-sanitare”, este mesajul Luminiței Barcari pentru elevi.

Reporter: Ce trebuie să știe elevii care participă la cele trei probe scrise ale examenului de Bacalaureat? E ceva schimbat la structura examenului față de anii anteriori, în privința subiectelor, dar și a punctajului?

Barcari: Structura examenului la probele scrise a rămas aceeaşi, la fel structura subiectelor, tipurile de itemi şi punctajele. Schimbarea a survenit în privinţa programelor  şcolare pentru examen, în sensul în care  acestea au fost adaptate, fără conţinuturile, materia din semestrul al II-lea al ultimului an de liceu.

Reporter: Unde vor fi corectare lucrările elevilor de la BAC și ce măsuri vor fi luate în ceea ce privește pandemia în acele centre?

Barcari: Lucrările scrise de la examenul de bacalaureat  vor fi corectate în centre zonale de evaluare din alt judeţ decât cel din care provin respectivele lucrări. În privinţa măsurilor care vor fi adoptate, acestea sunt în conformitate pe de-o parte cu metodologia examenului de bacalaureat şi, pe de altă parte – şi aici mă refer la măsurile igienico-sanitare îndeosebi, în acord cu Ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi al Ministerului Sănătăţii  nr. 4267 din 18 mai 2020 pentru stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unităţile/instituţiile de învăţământ.

Elevii care au temperatura peste 37, 3 grade la BAC

Reporter: Ce se va întâmpla cu elevii care au temperatura peste 37,3 grade? Vor intra direct în izolare?

Barcari: În cazul elevilor care în dimineaţa probei scrise la intrarea în unitatea de învățământ-centru de examen prezintă  o temperatură peste pragul de 37,3 ˚ C, procesul de măsurare a temperaturii va fi reluat, de două-trei ori, la interval de 2 – 5 minute. Ei nu vor intra direct în izolare, ci vor fi îndrumaţi către medicul de familie. Dacă nu vor putea participa la această sesiune de examen, vor putea participa în etapa specială de examen la care  prima probă scrisă va fi pe 6 iulie. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a stabilit desfăşurarea etapelor speciale de examen şi procedura specială pentru elevii  aflați în carantină sau izolare și pentru cei testați pozitiv pentru COVID-19, precum şi pentru elevii care au afecțiuni cronice sau cei care prezintă un anumit risc de infecție sau de a dezvolta complicații medicale. De asemenea, se vor putea prezenta în etapa specială acei elevi care din alte motive justificate medical nu au putut finaliza sau participa la probele din prima etapă a Bacalaureatului. Aşadar, se asigură şanse de participare tuturor elevilor.

Măștile sunt suficiente în fiecare centru de examen

Reporter: Cu cât timp înainte de examen trebuie ca elevii să ajungă la școală? Vor exista aceleași proceduri ca la Evaluarea Națională? Luarea temperaturii, primirea măștilor. Ministerul dispune de  suficiente măști?

Barcari: În dimineaţa fiecărei probe scrise de examen, elevii vor fi chemaţi la şcoală conform unei programări realizate pentru fiecare centru de examen, însă nu mai devreme de ora 7. Accesul în unitatea de învățământ se realizează până la ora 8.30. Da, vor fi aceleaşi  proceduri ca la Evaluarea Naţională cu privire la accesul şi conduita elevilor în unitatea de învăţământ, prezenţa cadrului medical, măsurile de igienă. În fiecare centru de examen vor exista suficiente măşti; acestea au fost achiziţionate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi au fost deja distribuite.

Reporter: În spațiul public s-a vehiculat ideea că anul acesta elevii vor  primi subiecte ceva mai ușoare decât în anii anteriori pentru a promova examenul de bacalaureat. Cum vedeți acest lucru?

Barcari: Subiectele de la examen vor fi elaborate în concordanţă cu programele şcolare adaptate, fără conţinuturile din semestrul al II-lea, pe tiparul deja cunoscut şi care a fost ilustrat şi în cadrul testelor de antrenament propuse de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Centrul Naţional de Evaluare şi Politici în Educaţie. S-au prezentat de-a lungul ultimelor săptămâni modalităţi de rezolvare a acestor teste la emisiunile Teleşcoala de la TVR.  Îi sfătuiesc pe elevi să fie pregătiţi pentru examen, le  recomand şi să respecte sfaturile specialiştilor privind distanţarea fizică şi măsurile igienico-sanitare. Şi le spun că trebuie să aibă încredere în capacitatea lor de a depăşi cu bine acest moment al bacalaureatului.

Calendarul de examene:

  • Luni, 22 iunie, va avea loc proba la Limba și literatura română.
  • Marți, 23 iunie, se va desfășura proba la Limba și literatura maternă.
  • Miercuri, 24 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului.
  • Joi, 25 iunie, proba la alegere a profilului și a specializării.
  • Marți, 30 iunie (până la ora 12.00) – afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro
  • Marți, 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 20:00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00 – depunerea contestațiilor (Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
  • Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării obținut în urma studiilor urmate la FJSC și ... vezi toate articolele

Citește și