Prima pagină » Educație » DIGITALIZARE Ligia Deca: „Inteligența artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în EDUCAȚIE. 100.000 de profesori, formați în domeniul pedagogiei digitale”

Ligia Deca: „Inteligența artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în EDUCAȚIE. 100.000 de profesori, formați în domeniul pedagogiei digitale”

Ligia Deca: „Inteligența artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în EDUCAȚIE. 100.000 de profesori, formați în domeniul pedagogiei digitale”
Ministrul Educației, Ligia Deca / Sursa foto: Facebook

Inteligenţa artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în educaţie, afimră ministrul Educației, Ligia Deca. „Este extrem de important ca această integrare să fie bazată pe digitalizarea platformelor şi a resurselor educaționale”, a precizat ea.

„Cred că inteligența artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în educație. Însă este extrem de important ca această integrare să fie bazată pe digitalizarea platformelor şi a resurselor educaționale, pentru că doar astfel vom putea beneficia cu adevărat de avantajele acestui instrument. De asemenea, este esențial ca AI să fie un instrument centrat pe nevoile elevilor şi util cadrelor didactice, cu respectarea normelor de etică şi a standardelor de protecție a datelor personale”, afirmă ministrul Educației.

Deca: „Vom forma 100.000 de profesori în domeniul pedagogiei digitale”

Conform sursei citate, „resursele digitale înseamnă nu doar ore mai dinamice, ci și instrumente care să ușureze accesul la informație”.

„Digitalizarea evaluării la examenele naționale, de exemplu, ne ajută să identificăm rezultatele reale ale învățării și este pentru prima dată când România dispune de un astfel de instrument.

Resursele digitale pe care le folosim la clasă înseamnă nu doar ore mai dinamice, ci și instrumente care să ușureze accesul la informație, transmiterea, înțelegerea şi utilizarea ei. Este și responsabilitatea noastră să-i ajutăm pe copii să integreze constructiv tehnologia în activitățile lor, iar unul dintre demersurile concrete este că vom forma 100.000 de profesori în domeniul pedagogiei digitale”, a transmis, joi, pe Facebook, Ligia Deca.

Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a alăturat echipei Gândul în anul 2022 și scrie ... vezi toate articolele

Citește și