Prima pagină » Educație » VIDEO | Ministerul Educației: În acest moment, nu se impune modificarea datelor probelor examenelor naționale. Ligia Deca: „Suntem în grafic”

VIDEO | Ministerul Educației: În acest moment, nu se impune modificarea datelor probelor examenelor naționale. Ligia Deca: „Suntem în grafic”

Sursa FOTO: gov.ro

În acest moment, nu se impune modificarea datelor de desfășurare a probelor examenelor naționale, transmite, marți, Ministerul Educației, după ce ministrul Ligia Deca a purtat discuții cu reprezentanți ai elevilor, părinților și ai sindicatelor.

Referitor la întâlnirea desfășurată astăzi, 6 iunie, între reprezentanții Ministerului Educației, ai elevilor, ai părinților și ai sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar, respectiv Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, vă comunicăm faptul că toți cei prezenți au agreat că, în acest moment, nu se impune modificarea datelor de desfășurare a probelor examenelor naționale”, conform unui comunicat transmis de Ministerului Educației.

Ligia Deca: „Suntem în grafic pentru examenele naționale. Amânăm dacă nu vor fi suficienți profesori”

Anterior comunicatului transmis de Ministerul Educației, Ligia Deca a spus marți, după discuțiile avute cu reprezentanții părinților, ai elevilor și sindicaliști din Învățământ, că încă suntem în grafic pentru ca probele să fie susținute după calendarul cunoscut.

„Încă suntem în calendar pentru a nu modifica datele probelor. De aceea am avut acest dialog astăzi, pentru a debloca situația. Am făcut apel încă o dată la federațiile sindicatele, am expus încă o dată toate eforturile realizate de către Guvern și colegii din Ministerul Educației și i-am rugat să se revină tocmai pentru a nu periclita aceste procese. Dacă vom ajunge pe finalul săptămânii, că atunci vom putea face o evaluare exactă, la concluzia că nu există suficientă resursă umană pentru a organiza aceste examenele, vom anunța care sunt măsurile pe care Ministerul le ia în calcul”, a spus marți Ligia Deca.

O decizie privind calendarul examenelor naționale din acest an ar putea fi luată în cursul zilei de vineri.

„Dacă ajungem la concluzia că nu există suficientă resursă umană pentru a organiza aceste examene vom anunţa care sunt măsurile pe care ministerul le ia în calcul. Avem deja nişte scenarii, dar nu aş dori să speculez. Dorinţa noastră, a tuturor, şi rugămintea noastră ar fi să putem să ţinem probele la datele anunţate pentru ca toţi elevii să poată să meargă mai departe pe parcursul pe care şi l-au ales”, a mai declarat Ligia Deca, citată de Digi 24.

Ea a menţionat că nu se doreşte prelungirea perioadelor de examen: „Cred că este de dorit să nu împingem nici cursurile, nici probele de examen mai mult în perioada verii, din motive obiective, care ţin de temperaturi, de stresul pe care, mă rog, l-ar putea suferi copiii”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a confirmat cea mai veche și mai îndepărtată supernovă observată vreodată