Prima pagină » Educație » Ludovic Orban a transmis profesorilor să se adapteze sistemul hibrid de predare

Ludovic Orban a transmis profesorilor să se adapteze sistemul hibrid de predare

Ludovic Orban a transmis profesorilor să se adapteze sistemul hibrid de predare

Prim-ministrul, Ludovic Orban, a transmis profesorilor că trebuie să se adapteze și să predea atât pentru copii din clasa, cât și pentru cei care studiează online. Orban a menționat că profesorii au fost instruiți în acest sens, participând la diferite traininguri

Mesajul premierului pentru cadrele didactice

“E necesară o adaptare aici. Cadrele didactice trebuie să înţeleagă faptul că situaţia în care ne găsim este o situaţie în care trebuie să punem pe primul plan sănătatea copiilor şi că trebuie să se adapteze, astfel încât să poată să predea şi pentru copiii din clasă şi pentru copiii care urmăresc lecţiile online. Este foarte important acest lucru şi sunt convins că marea majoritate a cadrelor didactice au înţeles acest lucru, mulţi au participat la toate programele de training organizate pe perioada verii”, a spus Ludovic Orban, la sediul PNL, potrivit Agerpres

Monica Anisie a declarat recent ca cadrele didactice revin la unitatile de invatamant la 1 septembrie. Ministrul Educației, Monica Anisie, a explicat marți seară că în cazul în care o școală adoptă sistemul hibrid, profesorul care desfășoară ora  nu va munci dublu.

„Transmisia se face din școală. Deci, în clasă, profesorul intră, intră pe platformă, se conectează și elevii care sunt acasă urmăresc live ce se întâmplă în clasă. Deci, profesorul își desfășoară ora normal, cu elevii din clasă, și urmăresc lecția respectivă și cei de acasă. De cele mai multe ori, și elevii pot face lucrul acesta (conectarea la platformă a profesorului pe care îl așteaptă la oră – n.r.) pentru a economisi timp”, a spus Anisie.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a semnat Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației referitor la aprobarea unor măsuri de organizare a activității în instituțiile de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.

Monica Anisie a vorbit la începutul lunii august despre începerea anului școlar și a precizat că, la fel ca șeful statului, că sunt luate în calcul mai multe scenarii în funcție de numărul de îmbolnăviri

„Ceea ce este foarte clar la acest moment este că începem şcoala şi este foarte important pentru că ne dorim un învăţământ de calitate, dar, în acelaşi timp, ne dorim ca toţi elevii şi profesorii să fie în siguranţă la şcoală. Prin urmare, este important să luăm în calcul mai multe scenarii având în vedere şi situaţia epidemiologică din fiecare localitate. De fapt, vorbim despre scenariul 1, în care în localitate nu există un număr mare de îmbolnăviri; scenariul 2 în care există, dar putem să desfăşurăm activităţile în unităţi de învăţământ, iar dacă situaţia epidemiologică va fi una foarte dificilă, atunci se ia decizia ca pentru 14 zile să fie suspendate cursurile şi să continue şcoala în sistem online”, a spus Anisie.

Cine și cum se  stabilește scenariul pentru desfăsuarea cursurilor în cadrul unităților de învățământ

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri, că la data de 7 septembrie se va cunoaşte gradul de transmitere a noului coronavirus în fiecare localitate, iar în funcţie de această evaluare autorităţile locale vor putea stabili condiţiile în care va începe noul an şcolar.

„Noi avem reguli şi scenarii făcute. (…) La nivel local, fiecare inspectorat şcolar judeţean, fiecare direcţie de sănătate publică, sub coordonarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, adaptează aceste scenarii la fiecare unitate şcolară în parte. (…) Măsurile se vor lua în concordanţă cu situaţia de la nivel local. Doar DSP-urile şi inspectoratele şcolare judeţene ştiu aceste situaţii pentru fiecare şcoală în parte. Noi am făcut regulile, precauţiile, precum şi scenariile care se pot aplica, rămâne adaptarea. Iar evaluarea situaţiei epidemiologice, ultima dată o vom face pe 7 septembrie. Încep evaluările fiecărei şcoli încă de la 1 septembrie, la 7 septembrie vom vedea şi gradul de diseminare, a transmiterii locale în fiecare localitate în parte”, a spus ministrul Sănătăţii.

Monica Anisie despre refuzul părinților să-și trimită copiii la școală

Monica Anisie declara la începutul lunii august că decizia de a trimite copilul la școală aparține părinților, însă această libertate trebuia bine cântărită.

„Când s-a luat decizia redeschiderii școlilor prin acele cursuri de pregătire, am lăsat părintele să aleagă, să decidă, dacă îl lasă pe copil. Acum însă, trebuie să luăm o decizie în acest sens și să ne gândim bine dacă lăsăm tot la nivelul părintelui să facă o evaluare a situației din familie și dacă decide să-l aducă la școală, să-l aducă, dacă nu, să-l lase acasă, dar să urmărească în online să urmează cursurile”, a declarat Monica Anisie la Antena 3, miercuri, după conferința de presă susținută de președintele Klaus Iohannis.

După ce Monica Anisie a declarat că părinții care vor să-și trimită copii la școală, vor trebuie să  completeze o  declarație pe propria răspundere, ulterior a declarat că această obligativitate a fost anulată.

„I-am solicitat domnului ministru Tătaru să fie eliminată acea declaraţie pe propria răspundere din partea părintelui şi acesta a fost de acord”.

Masca va fi obligatorie, mai puțin pentru copiii de la grădiniță, cei cu vârste până în 5 ani

„Copiii de la grădiniţă, pâna la 5 ani, nu vor purta mască. Regulile impuse le vom respecta în funcţie de fiecare scenariu în parte. Credem că majoritatea şcolilor pot opera în scenariul 1, dar rămane la latitudinea şcolilor”, a declarat, marţi, Nelu Tătaru.

 

Citește și