Mesajul trimis de sindicaliștii din Educație, după opt zile în care profesorii nu au intrat la ore: „GREVA continuă!” / Noi negocieri la Guvern

Publicat: 31 05. 2023, 13:00
Actualizat: 31 05. 2023, 13:43
Grevă în școli. Mii de profesori protestează în București / Sursa foto: Alexandra Pandrea (GÂNDUL)

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” anunță că greva profesorilor, care a intrat în a doua săptămână, va continua.

UPDATE ora 13:00: Profesorii, invitați din nou la negocieri la Guvern

Reprezentanții principalelor sindicate din Învățământ au fost invitați din nou la negocieri, miercuri, de la ora 13:30, de oficialii Executivului.

Întrevederea are loc după ce președintele Klaus Iohannis a discutat, miercuri, cu liderii coaliției de guvernare, la Palatul Cotroceni, despre criza din Educație. (DETALII SUPLIMENTARE AICI…)

Oferta coaliţiei pentru sindicatele din educaţie cuprinde, potrivit unor surse politice, o majorare salarială de 25-30%, începând cu 2023, în raport cu salariul minim, iar restul majorării, până la 60%, eşalonat in următorii doi ani.

Klaus Iohannis, discuții la Cotroceni cu liderii coaliției de guvernare. Discuții pe marginea grevei din învățământ / Sursa FOTO: presidency.ro

ȘTIRE INIȚIALĂ

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării organizațiilor sindicale afiliate, au decis să nu semneze niciun acord, fie el și unul girat de Președintele României, anunță un comunicat de presă al sindicaliștilor.

„Solicitările noastre au rămas aceleași: Majorare salarială de 25%”

„Mesajul colegilor a fost clar: am mai semnat acorduri care nu au fost respectate. Avem nevoie de majorări, nu de prime/vouchere. Acordul trebuie să-l facă doar clasa politică și, în urma acestui acord, să se adopte un act normativ pentru majorarea imediată a salariilor.

Menționăm că solicitările noastre au rămas aceleași:

  • Majorare salarială de 25% până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unitare;
  • Emiterea unei ordonanțe de urgență, prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie (salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic)”, conform sursei citate.

Liderii coaliției de guvernare, convocați miercuri la Cotroceni. Discuții pe marginea grevei din învățământ

Preşedintele Klaus Iohannis a decis să se implice în soluționarea crizei din învățământ. După ce marți s-a întâlnit cu reprezentanții cadrelor didactice, miercuri i-a chemat la Palatul Cotroceni pe liderii coaliției de guvernare.

Discuțiile vor fi centrate pe încheierea grevei, care a dat peste cap tot sfârșitul de an școlar.

Potrivit mai multor surse politice, Iohannis vrea să se consulte cu premierul Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și ceilalți lideri din coaliția de guvernare pe marginea soluționării crizei din învățământ.

Peste 20.000 de cadre didactice au protestat, marți, în București

Peste 20.000 de cadre didactice au ieșit în stradă, marți, mulți dintre ei venind cu autocarele din alte județe. După ce au protestat în fața Guvernului, profesorii au plecat în marș până la Palatul Cotroceni: „Nu cedăm!”, au strigat ei.

Liderii sindicali au avut, tot marți, noi negocieri cu premierul Nicolae Ciucă, care, însă, au eșuat, pentru că Executivul refuză să le majoreze salariile.

După ce manifestanții au ajuns la Cotroceni, președintele Klaus Iohannis i-a primit la discuții pe liderii sindicali. La finalul discuțiilor, sindicatele au anunțat că șeful statului s-a oferit să gireze un acord cu guvernul privind revendicările lor.

Vă recomandăm să citiți și: