Prima pagină » Educație » Ministrul Educației, despre desființarea inspectoratelor școlare: Mă tem că nimeni nu ar mai putea repara ceva în sistemul de educație

Ministrul Educației, despre desființarea inspectoratelor școlare: Mă tem că nimeni nu ar mai putea repara ceva în sistemul de educație

Ministrul Educației, despre desființarea inspectoratelor școlare: Mă tem că nimeni nu ar mai putea repara ceva în sistemul de educație

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a susținut că inspectoratele școlare din România nu pot fi desființate „mâine” deoarece autoritățile locale nu sunt pregătite încă să preia conducerea școlilor.

Sorin Cîmpeanu a precizat că un obiectiv al instituției pe care o conduce este descentralizarea inligentă astfel încât sistemul educațional să devină mai funcțional, potrivit declarațiilor făcute în cadrul Forumului Bunei Guvernări Locale în Educație.

Ministrul Educației: „Nu cred că România este pregătită în momentul ăsta”

„Sigur că este un obiectiv acela al descentralizarii inteligente, care să facă sistemul de educație mai funcțional. Dar daca am desființa inspectoratele școlare mâine, mă tem că nimeni nu ar mai putea repara ceva în sistemul de educație. Eu nu cred că România este pregătită în momentul ăsta să predea conducerea școlii la nivelul autorității locale, fără inspectorat. Putem să le luăm din atribuții, toate atribuțiile, dar să știm cine preia acele atribuții și să ne asigurăm că facem mai bine și nu mai rău”, a declarat ministrul Educației.

La începutul anului trecut USR a propus desființarea Inspectoratelor Școlare iar rolul lor să fie preluat de către consiliile de administrație.

Ministrul Educației: Anul școlar se va încheia, iar examenele se vor ține. Profesorii din România s-au descurcat mai bine decât cei din alte țări

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că acest an școlar se va încheia, iar examenele școlare ar urma să fie susținute la datele la care au fost planificate.

Totodată, el a adăugat că este luată în discuție adaptarea tematicii examenelor în funcție de materia predată și cunoștințele asimilate.

„Între predarea online și ce se întâmplă la clase este o diferență. Sunt pierderi generate, care vor necesita un număr de ore remediale (de recuperare a materiei – n.red.). Aceste pierderi trebuie identificate, sunt diferențe în funcție de zonă, de școală și de elev”, a declarat Sorin Cîmpeanu pe 14 ianuarie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate