Număr record de candidați la Facultatea de Medicină din București. Examenul va avea loc duminică, în condiţii speciale
Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti anunţă că anul acesta se înregistrează un nou record privind numărul de candidaţi înscrişi la examenul de admitere care va avea loc duminică, pentru ocuparea celor 1.629 de locuri aplicând 3.427 de absolvenţi de liceu.
„Pentru admiterea la studiile de licenţă din cadrul universităţii noastre asistăm şi anul acesta la un nou record, din perspectiva numărului candidaţilor înscrişi, 3.427 de absolvenţi de liceu, cu 101 mai mulţi în comparaţie cu cei care au concurat anul trecut şi cu peste 400 în plus faţă de numărul celor înscrişi la ediţia din 2019, ceea ce ne demonstrează un interes amplificat şi continuu al tinerilor faţă de profesia de medic”, a declarat rectorul Viorel Jinga, potrivit unui comunicat al UMF „Carol Davila”.
Peste 2.300 de candidați
Pentru cele 710 de locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.337 candidaţi, pentru Facultatea de Medicină Dentară – 595 de candidaţi pe 213 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie – 122 de candidaţi pe 121 de locuri, iar pentru Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală – FMAM (4 sau 3 ani de studiu) – 345 de candidaţi pe 192 de locuri. Acestora li se adaugă alţi 28 de candidaţi care vor concura pentru ocuparea locurilor speciale dedicate absolvenţilor de licee din mediul rural, al celor din centrele de plasament şi rromilor.
Pentru candidaţii ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat sunt puse la dispoziţie alte 393 de locuri cu taxă.
Examenul de admitere la studiile de licenţă din cadrul UMFCD în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, precum şi la FMAM se va desfăşura, duminică, începând cu ora 9,00, în mai multe locaţii din Capitală.
Examenul va avea loc la Romexpo
Candidaţii înscrişi pentru ocuparea locurilor scoase la concurs la facultăţile de medicină şi medicină dentară vor susţine examenul de admitere în spaţiile special amenajate din cadrul Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilioanele B1 şi B2), în timp ce pentru susţinea examenului de admitere la Facultatea de Farmacie şi la FMAM, organizatorii le-au pus la dispoziţie candidaţilor spaţiile din cadrul Facultăţii de Farmacie, respectiv cele din Palatul Facultăţii de Medicină din Bucureşti.
Triaj epidemiologic, la examenul de admitere de la Medicină
La examen vor fi respectate cu stricteţe toate măsurile de prevenire împotriva COVID-19, începând cu triajul epidemiologic, dezinfectarea mâinilor sau purtarea obligatorie a măştilor de protecţie facială şi distanţarea fizică de minim 1,5 metri între candidaţi.
Anul acesta, 32 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie au decis să-şi continue performanţa la UMF „Carol Davila”, accederea acestora în universitate fiind posibilă, conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fără examen de admitere.
Dintre cei 3.427 de candidaţi care vor intra în concurs 13 au obţinut nota maximă, 10, la examenul de Bacalaureat. De asemenea, 513 au obţinut la examenul de Bacalaureat note între 9,50 şi 9,99, iar alţi 997, note între 9,00 şi 9,49.
Care este taxa de studiu
Taxa de studiu stabilită de către Senatul UMF „Carol Davila” pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2021-2022 este de 15.000 lei/an de studiu pentru Medicină, Medicină Dentară, 10.000 lei/an pentru Farmacie şi 8.000 lei/an de studiu pentru FMAM. Taxa de studiu anuală va fi platită în trei tranşe (prima tranşă – 50% din taxa anuală, a doua tranşă – 25% din taxa anuală şi a treia tranşă – 25% din taxa anuală).
În 2020, la UMF „Carol Davila” au fost scoase la concurs 1.160 de locuri finanţate de la bugetul de stat şi 292 locuri cu taxă pentru care au candidat 3.326 de absolvenţi de liceu dintre care 2.246 la Medicină şi 541 la Medicină Dentară.