Prima pagină » Educație » EXCLUSIV | Obezitatea în adolescență, o problemă egală cu a drogurilor și alcoolului. Ce pericole văd specialiștii

EXCLUSIV | Obezitatea în adolescență, o problemă egală cu a drogurilor și alcoolului. Ce pericole văd specialiștii

EXCLUSIV | Obezitatea în adolescență, o problemă egală cu a drogurilor și alcoolului. Ce pericole văd specialiștii

Obezitatea în rândul copiilor și adolescenților este o problemă care ar trebui să trezească aceeași atenție societății ca alcoolul, fumatul, consumul de droguri sau problemele create de lipsa de educație sexuală. Spre deosebire de alcool și tutun, nu există produs alimentar a cărui vânzare să fie interzisă minorilor. De asemenea, nicio etichetă n-o să-i avertizeze: „Atenție, acest aliment îngrașă, conține compuși cancerigeni sau poate provoca dependență”. Dar și pe termen scurt, și pe termen lung, obezitatea poate duce la catastrofe similare, de la suicid în adolescență la boli incurabile la maturitate.

În școlile din România se derulează – de bine, de rău – programe public-private pentru problemele enumerate mai sus. Există chiar materii opționale de educație financiară, de mediu, civică, propuneri pentru educația sexuală.

Specialiști din instituțiile publice sau private țin prelegeri privind pericolul drogurilor și alcoolului în orele de dirigenție sau în Săptămâna Altfel. Obezitatea stă la baza afecțiunilor cardiovasculare, principala cauză de mortalitate din România.

De asemenea, este o comorbiditate în cazul tuturor bolilor cronice, de la cancer la COVID. De aceea, specialiștii propun ca nutriția să devină o materie opțională, una care poate preveni sau limita, în viitor, o mulțime de probleme, inclusiv sociale.

Efectul COVID

Obezitatea în rândul tinerilor, la nivel mondial, a crescut semnificativ în pandemie, conform studiului „Obesity in Children and Adolescents during COVID-19 Pandemic”.

Obiceiul în rândul copiilor și adolescenților din România de a lua gustări a crescut în pandemie, în special în categoria tinerilor, generația Z, aproximativ 7 din 10 tineri.

Ei declară că nu intenționează să renunțe la gustări, arată un alt studiu extins, realizat de Mondelez International.

Gustă cu atenție

“Așa a apărut necesitatea proiectului «Gustă cu atenție. Bucură-te de moment». Este un program dedicat mâncatului conștient, cu intenție și atenție, care are obiectivul de a îmbunătăți percepția tinerilor asupra gustărilor și susținerea unei relații pozitive și sănătoase cu mâncarea”, ne declară Lidia Feher, coordonatorul proiectului.

“Proiectul național este dezvoltat de Asociația «Sută la Sută Românesc», în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, susținut de compania Mondelēz International”, explică Dana Dobrescu, manager de comunicare al grupului.

Ați fi tentați să spuneți că o oră de nutriție poate fi plictisitoare. Nu-i deloc așa, eu chiar m-am distrat în bancă. Chiar am răspuns neîntrebat. Abordarea nutriționiștilor și specialiștilor în comunicare implicați în proiectul „Gustă cu atenție” este calibrată ca mesaj exact pentru urechile generației Z.

De remarcat aportul celor de la Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor, care predau cot la cot cu cei de la „Sută la Sută” lecții despre cum se descifrează etichetele produselor, cum putem să deducem calitatea sau otrava din pomelnicul de compuși, coloranți și aditivi.

Oră de nutriție

Obezitatea, temelia multor boli și necazuri

“Mâncarea de proastă calitate și în exces, lipsa sportului, lipsa de educație alimentară, mai ales a părinților, nu pot duce decât la obezitate. Iar obezitatea, doar la boală”, ne explică Laura Davidescu, partener în proiect, medic specialist în Igienă Școlară, master în Nutriție și Siguranță Alimentară.

Iată doar câteva dintre consecințele obezității, în opinia profesionistului:

  • boli cardiovasculare;
  • cancere de tot soiul;
  • infertilitate;
  • în cazul tuturor bolilor cronice, reprezintă o comorbiditate majoră – inclusiv în cazul COVID;
  • induce scăderea stimei de sine;
  • îi expune pe copii bullying-ului;
  • poate provoca depresii care îi duc pe copii la alcool, droguri;
  • consumul de droguri și alcool duce la episoade psihotice;
  • în timp, psihozele duc la boli psihice.

Pentru toate aceste lucruri, la rădăcina problemei sunt părinții. “Cunosc cazuri în care conținutul mai puțin gustos din biberon este diluat cu celebrele băuturi carbogazose”, încheie Laura Davidescu.

Și, un ultim avertisment, bullying-ul, care se manifestă în special împotriva copiilor cu imperfecțiuni fizice, să le zicem, de orice fel, poate duce la reacții extreme în adolescență, de la automutilare la gânduri de suicid, tentative de suicid, ne confirmă psihologul Alexandra Cazacu.


CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Obezitatea, tot mai costisitoare (REPORTAJ)

Obezitatea din copilărie poate duce la probleme de cogniție în timpul școlii

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca ... vezi toate articolele

Citește și