Prima pagină » Educație » Bacalaureat 2021: Probele de competențe se echivalează, nu se mai susțin. Cum se calculează nivelul în funcție de mediile din liceu

Bacalaureat 2021: Probele de competențe se echivalează, nu se mai susțin. Cum se calculează nivelul în funcție de mediile din liceu

Bacalaureat 2021: Probele de competențe se echivalează, nu se mai susțin. Cum se calculează nivelul în funcție de mediile din liceu

Probele de competențe de la examenul de Bacalaureat nu se susțin în acest an. Elevii de clasa a XII-a nu vor susține probele de competențe digitale, de comunicare și cele lingvistice. Modul în care se vor face echivalările sau recunoașterile acestor probe de examen a fost publicat în Monitorul Oficial.

Metodologia de echivalare și recunoaștere a nivelurilor de competență vizează echivalarea probelor de evaluare a competențelor digitale și a celor de comunicare orală în limba română și în limba maternă, precum și într-o limbă de circulație internațională.

Pentru competențele digitale:

“Nivelul de competență digitală din cadrul probei D la examenul național de bacalaureat 2021 se stabilește calculând un punctaj de la 5 la 10 pe baza mediei aritmetice, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat la disciplina Tehnologia informației și a comunicațiilor în clasele a IX-a, respectiv a X-a.”

Nivelul de competență digitală se acordă astfel:

nivelul „utilizator începător” pentru media cuprinsă între 5 și 5,99;
nivelul „utilizator de nivel mediu” pentru media cuprinsă între 6 și 6,99;
nivelul „utilizator avansat” pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
nivelul „utilizator experimentat” pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.

Metodologia precizează:

“În cazul candidaților la examenul național de bacalaureat 2021 care nu au studiat disciplina Tehnologiei informației și a comunicațiilor în clasele a IX-a și/sau a X-a, pentru stabilirea nivelului de competență digitală se calculează media aritmetică a mediilor anuale obținute la disciplina Tehnologia informației și a comunicațiilor sau echivalentă acesteia pe parcursul învățământului liceal sau profesional.”

“Candidații la examenul național de bacalaureat 2021 care au promovat, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale au dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de evaluare a competențelor digitale — proba D din cadrul examenului de bacalaureat.”

Pentru competențele de comunicare orală în limba română și maternă:

“Nivelul de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă la examenul național de bacalaureat 2021 se stabilește în urma echivalării cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, la disciplina limba și literatura română/limba și literatura maternă.”

Nivelurile de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă acordate:

nivelul „utilizator mediu” pentru media cuprinsă între 5 și 6,99;
nivelul „utilizator avansat” pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
nivelul „utilizator experimentat” pentru media cuprinsă între 8,50 și 10.

Pentru competențele lingvistice în limbi de circulație internațională:

“Nivelul de competență lingvistică într-o limbă de circulație internațională din cadrul probei C la examenul național de bacalaureat 2021 se stabilește prin echivalarea nivelului de competență lingvistică cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, la limba modernă de circulație internațională aleasă pentru susținerea probei.”

Nivelul unic de competență se acordă conform următoarei grile:

calificativul A1 pentru media cuprinsă între 5 și 5,99;
calificativul A2 pentru media cuprinsă între 6 și 6,99;
calificativul B1 pentru media cuprinsă între 7 și 8,49;
calificativul B2 pentru media cuprinsă între 8,5 și 10.

Metodologia precizează:

“Candidații la examenul național de bacalaureat 2021 care au promovat, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine au dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal (…).”

 

Autor
Alisa Ioana a urmat cursurile în cadrul Facultății de Jurnalism si științele comunicării, secția de comunicare și relații publice. A intrat în presă încă din perioada studenției (anul ... vezi toate articolele

Citește și