Record de candidaţi la UMF „Carol Davila” din Bucureşti. 4.204 de tineri s-au înscris la EXAMENUL de admitere
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti înregistrează anul acesta un nou record din perspectiva numărului de candidați înscriși la examenul de admitere. Concret, pentru ocuparea celor 1.795 de locuri scoase la concurs, 1.260 – finanțate de la bugetul de stat și 535 – cu taxă, s-au înscris 4.204 de candidați, în creștere cu 360, comparativ cu ediția din 2023 și cu 707 față de sesiunea din 2022.
„Este îmbucurător și totodată impresionant faptul că, în ultimii ani, pentru admiterea la studiile de licență din cadrul Universității noastre am înregistrat o creștere continuă a numărului de candidați, anul acesta fiind depășit recordul de anul trecut de 3.884 de absolvenți de liceu înscriși în competiție, cifra totală a celor ce vor concura pentru ocuparea unuia dintre cele 1.260 de locuri bugetate scoase la concurs fiind de 4.204 de candidați dintre care 35 au fost deja atribuite premianților la olimpiadele naționale și internaționale.
Iar dacă celor 35 olimpici care au ales să-și continue performanța în Universitatea noastră le spun de pe acum un călduros „Bun Venit!” , tuturor candidaților le urez mult succes la apropiatul concurs de admitere care, în 21 Iulie, va selecta cu siguranță noi valori pentru medicina românească”, a declarat Prof. Dr. Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
2.743 candidați s-au înscris la Facultatea de Medicină
Pentru cele 737 de locuri scoase la concurs la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.743 de candidați, pentru Facultatea de Stomatologie, 877 de candidați pentru 201 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie 105 candidați pentru 100 de locuri, iar pentru FMAM 479 de candidați pentru 222 de locuri.
35 premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale
În 2024, 35 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie, au decis să-şi continue performanţa la UMF „Carol Davila”, admiterea acestora în Universitate fiind posibilă, conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fără susținerea concursului de admitere.
CITEȘTE ȘI: