Sorin Cîmpeanu, noi detalii legate de redeschiderea școlilor. “Am prioritizat deja grădinițele și învățământul primar!”
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat că redeschiderea unităților de învățământ reprezintă o urgență a mandatului său, la fel ca și contrucția bugetului. Acesta a precizat că, în primă fază, ar putea reveni în bănci elevii de grădiniță și cei din ciclul primar.
Redeschiderea școlilor va fi posibilă doar dacă numărul de infectări cu COVID-19 va scădea. Sorin Cîmpeanu, noul ministrul al Educației, a precizat că, la început, primele categorii care și-ar putea relua activitatea față în fața sunt grupele de grădiniță și elevii din ciclul primar.
“În Educație pot spune că avem o serie de urgențe. Urgențe care țin în primul rând de modul în care vom reuși să deschidem școlile cât mai repede posibil din perspectiva epidemiologică, începând fie și gradual cu grădinițele și învățământul primar, continuând cu învățământul gimnazial, liceal și universitar. Am prioritizat deja grădinițele și învățământul primar. Ne dorim acest lucru.
Trebuie să ținem seama de evoluția mai ales a acestei noi forme pe care a căpătat-o virusul, care din păcate are în centrul atenției tocmai copiii. Trebuie să vedem cum procedează și alte state, trebuie să ne consultăm cu cei care au competență să se pronunțe asupra perspectivei epidemiologice și toate acestea din dorința de a redeschide cât mai curând școlile. Știm, ele ar trebui deschise după calendar pe 11 ianuarie, semestrul al II-lea începe pe 8 februarie, asta este o urgență zero”, a declarat Sorin Cîmpeanu, potrivit edupedu.ro.
Sorin Cîmpeanu nu va accepta un buget mic: “Educație fără profesori nu se poate face, trebuie să înțelegem asta”
Redeschiderea unităților de învățământ nu reprezintă singura urgență a mandatului lui Sorin Cîmpeanu, care a precizat că nu va accepta un buget redus pentru Ministerul Educației.
“O altă urgență este construcția bugetului, pentru că așa cum am declarat ieri, declar și astăzi și voi declara în fiecare zi, perioada mea ca ministru al Educației va fi cu mandatul pe masă. În fiecare zi. Pentru educație și trebuie resurse. Îți trebuie resurse financiare cu care să poți să atragi și să motivezi resursa umană. Educație fără profesori nu se poate face, trebuie să înțelegem asta”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.