Prima pagină » Educație » Baremul de corectare la Limba Română pentru Evaluare Naţională 2023, clasa a VIII-a, a fost PUBLICAT. Cum ar fi trebuit rezolvate subiectele

Baremul de corectare la Limba Română pentru Evaluare Naţională 2023, clasa a VIII-a, a fost PUBLICAT. Cum ar fi trebuit rezolvate subiectele

Baremul de corectare la Limba Română pentru Evaluare Naţională 2023, clasa a VIII-a, a fost PUBLICAT. Cum ar fi trebuit rezolvate subiectele

Ministerul Educației a publicat, luni, subiectele și baremul de corectare de la proba de Limba Română de la Evaluarea Națională 2023.

Teoretic, cele două ar fi trebuit urcate pe site-ul Ministerului Educației la ora 15:00, dar, din cauza unei erori la nivelul paginii de internet a instituției, acest lucru a fost întârziat cu 30 de minute.

Subiectele și baremele au fost publicate pe site-ul edu.ro.

Subiectele la Limba Română pentru Evaluare Naţională 2023

Baremul de corectare pentru proba de Limba Română de la Evaluarea Națională 2023

Următoarea probă, programată miercuri

Luni, 19 iunie, elevii au dat prima probă scrisă la Limba și Literatura Română, iar miercuri, 21 iunie, va avea loc proba scrisă la matematică. Proba la Limba și literatura maternă este programată joi, 22 iunie. Toate cele trei probe sunt scrise.

Ministerul Educației precizează că în sala de examen candidații nu pot intra dacă au în posesie materiale care îi pot ajuta, iar nerespectarea regulilor duce la eliminarea acestora din sală. Se interzice candidaților să intre în sală cu orice tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile și cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.

Se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop, nu sunt primiți în examen.

Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea elevului din sală, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, și la notarea cu 1 (unu) a lucrării elevului eliminat.

Când vor fi afişate primele rezultate

Rezultatele inițiale vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00), potrivit Ministerului Educaţiei.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.

Citește și:

Începe Evaluarea Națională 2023. Când vor fi afișate primele rezultate

Evaluare Națională 2023. Cât timp au la dispoziție elevii să rezolve subiectele. Timpul de lucru poate fi prelungit pentru anumiți candidați

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și