Prima pagină » Educație » Trei elevi din România confirmați cu noul coronavirus! Colegii lor au fost izolați

Trei elevi din România confirmați cu noul coronavirus! Colegii lor au fost izolați

Trei elevi din România confirmați cu noul coronavirus! Colegii lor au fost izolați

Trei elevi de clasa a IX-a din cadrul Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, proveniţi din localități diferite, au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus. Colegii cu care au intrat în contact au fost izolaţi.

Reprezentanţi ai unităţii militare de învăţământ au precizat duminică seara, pentru Agerpres.ro, că toţi elevii colegiului, în număr de 460, au fost testaţi, deocamdată fiind primite rezultatele doar pentru o parte dintre aceştia.

Pentru trei elevi din clasa a IX-a, toţi asimptomatici, rezultatul testului a fost pozitiv. Cei trei au fost imediat izolaţi la infirmieria şcolii, de unde, apoi, au fost preluaţi de părinţi, urmând să stea în izolare în următoarele două săptămâni.

La rândul lor, colegii cu care au fost cazaţi în dormitor se află, în prezent, în izolare în cadrul unităţii, au menţionat reprezentanţii colegiului.

Până duminică, scenariul luat în calcul pentru Colegiul Naţional Militar din Alba Iulia era cel verde, cu prezenţa fizică a elevilor la cursuri. Urmează ca luni să se ia o decizie cu privire la modul în care va debuta anul şcolar la această unitate.

Ce înseamnă fiecare scenariu

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat, duminică seara, înainte cu jumătate de zi de începerea anului școlar, schimbări semnificative în scenariile conform cărora va funcționa procesul didactic.

  • 12.423 de școli încep cursurile în scenariul verde – vineri erau 12.610 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1), care presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară;
  • 4.915 de școli în scenariul galben – vineri erau 4.892 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
  • 263 de școli în scenariul roșu – vineri erau 238 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3), care presupune participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Cum trebuie purtată masca ?

Masca trebuie purtată astfel încât să acopere atât nasul, cât și gura. Autoritățile îi îndeamnă pe elevi să poarte masca și în aer liber atunci când distanța dintre persoane nu poate fi menținută la cel puțin 1,5 metri sau atunci când un număr mare de persoane se află în aceeași zonă.

Purtarea obligatorie a măştii pentru studenţi/cursanţi, precum şi pentru întregul personal al instituţiei de învăţământ superior, atât în timpul orelor de curs, cât şi în timpul pauzelor (în spaţiu închis), igiena riguroasă a mâinilor, realizarea curăţeniei şi a dezinfecţiei în instituţiile de învăţământ superior.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme