World Vision România solicită majorarea bugetului alocat Educaţiei
Fundaţia World Vision România solicită majorarea bugetului alocat educaţiei şi avertizează asupra pericolului pe care fondurile insuficiente alocate acestui domeniu în 2021 îl prezintă asupra elevilor din România, cu precădere a celor mai vulnerabili.
World Vision România solicită majorarea bugetului alocat Educaţiei
După un an de pandemie în care inechitatea în educaţie s-a accentuat şi decalajele au crescut, alocarea fondurilor trebuie să fie echitabilă şi să permită accesul egal la educaţie.
Organizația consideră că alocarea unui procent din Produsul Intern Brut de doar 2,5%, un procent chiar mai mic decât cel alocat în anul precedent, este inadmisibilă.
”Conform bugetului publicat, fondurile alocate pentru învăţământul preşcolar şi primar sunt mai mici decât fondurile cheltuite în 2019, un an în care educaţia s-a derulat în condiţii normale, respectiv pentru 2021 sunt bugetate 5,9 miliarde RON faţă de suma de 6,7 miliarde RON cheltuite în 2019. Având in vedere importanţa acestui nivel de învăţământ, unde se pun bazele educaţiei, alocarea pentru învăţământul preşcolar şi primar trebuie substanţial crescută.
În plus, învăţământul gimnazial are alocate în 2021 doar 4,8 miliarde RON în scădere uşoară faţă de suma cheltuită în 2020 de 4,9 miliarde RON şi în scădere importantă faţă de 2019 când s-au cheltuit 6,1 miliarde RON.
Pericolul de abandon şcolar este extrem de mare în special pentru copiii din mediul rural, în condiţiile în care conform ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică, în zonele rurale doar 36% dintre copii merg la școală. Bugetele locale la nivelul comunităţilor rurale au alocat în mod istoric sume extrem de mici, infrastructura în mediul rural este precară, resursă umană insuficientă, iar o mare parte dintre elevi nu au participat la şcoală în anul precedent deoarece nu au avut acces”, apreciază reprezentanții World Vision România .
După un an de pandemie, sub amenințarea unor rate-record de abandon școlar și a apariției unor generații subcalificate, nu trebuie să abandonăm învățământul românesc! Preocupările exprimate public pentru copiii României trebuie susţinute de fapte şi resurse financiare. Aşa dovedim grija reală pentru educaţie şi faptul că este o prioritate – prioritizând alocările înspre acest domeniu şi în bugetul de stat.“, a declarat Mihaela Nabăr, directorul executiv World Vision România.
România nu a alocat acestui domeniu niciodată, din 1995, mai mult de 4,3% din PIB. Cele 6% din PIB promise prin Legea Educației Naționale din 2011 nu au fost alocate niciodată, absolut toate administrațiile care s-au succedat preferând să modifice prevederea respectivă fie prin OUG, fie prin Legea Bugetului.