„ALTCEVA cu Adrian Artene” | Alin Oprea dezvăluie revelația, ce i-a readus liniștea sufletească, după divorț: „Urma să încep partajul”
This browser does not support the video element.
Alin Oprea, fondatorul trupei Talisman, a fost invitatul lui Adrian Artene, în cadrul podcastului „ALTCEVA”. Artistul a relatat un episod foarte delicat din viața lui, și anume: divorțul de fosta sa soție, alături de care este tatăl a doi copii. Acesta a spus cum el însuși a decis să renunțe la partaj, chiar în noaptea de Înviere.
Alin Oprea, fondatorul trupei Talisman, a povestit în cadrul podcastului, moderat de Adrian Artene, cum a găsit înțelepciunea de a face pace cu el însuși, în momentul în care a decis să renunțe la procesul de partaj cu fosta sa soție, care i-a dăruit doi copii.
Oprea a povestit că, în urma partajului, jumătate din toate bunurile sale ar fi rămas soției. Cu toate acestea, artistul era conștient că un proces i-ar fi afectat prea mult pe copiii săi.
„Eu am terminat divorțul fără partaj, am divorțat pur și simplu din motive personale, de infidelitate și multe altele. Și urma, să mi se facă dreptate, să deschid un proces de partaj în care, în cele mai proaste condiții de pe planeta asta, este jumătate din avere, bani, apartamente, case la Londra și peste tot, adică munca mea de o viață, care nu-i puțin lucru. E tot cât am putut eu acumula în viața, asta de când m-am căsătorit până acum. Dar dacă aș fi făcut lucrul ăsta aș fi lovit în mama lor și cumva și în ei, pentru că într-un final ei trăind acolo, ei trei beneficiază la comun de chestia asta. Știi acuma unde beneficiază copiii mei, mai poate beneficia și ea.” a mărturisit Alin Oprea la podcastul lui Adrian Artene.
Chiar în noaptea de Înviere, Alin Oprea a avut o revelație, în care s-a simțit călăuzit de Divinitate. Artistul s-a sfătuit, la acel moment, cu actuala sa soție, Medana, care l-a îndemnat să renunțe la partaj și să lase copiilor toate bunurile sale. Alin Oprea a donat copiilor averea pe care o strânsese, și știe că a luat cea mai înțeleaptă decizie.
„A fost un moment foarte important când am luat hotărârea asta. Era seară, în noaptea de Înviere, de acum doi ani, eram cu Medana și unde crezi că eram la Londra unde stau și ceilalți și am fost la biserică în noaptea aia și urma să încep după Paști procesul de partaj și așa mi-a venit mie în noaptea aia un mesaj foarte puternic, în două cuvinte „fii bun”. Deci în noaptea mi-a răsunat în cap în toată noaptea Învierii atât două cuvinte fii bun și după aia mă gândeam acasă la am mers la hotel și mă gândeam ce să fac eu cu partajul ăsta, ce să fac eu cu procesul ăsta? Să mă mai îndrept împotriva lor, să nu mă îndrept și în cap a răspuns „fii bun”, nu întreba ce să faci, D-zeu nu-ți spune ce să faci, spune cum să fii „fii bun” și dacă tu înțelegi să fii bun, fii bun cum consideri tu.
A fi bun înseamnă a lăsat tot și am vorbit cu Medana. Medana mi-a zis o vorbă care n-o să-i niciodată că și că mă sfătuiam ce-i de făcut în situația asta și a zis „vrei să-ți recuperezi bunurile sau vrei să fii fericit” că nu se prea poate și una și alta. Dacă vrei să fii fericit nu te poți judeca în procese cu soția ta, cu copii tăi ș.a.m.d. ani de zile și să fii fericit. Iar dacă vrei să fii fericit trebuie să renunți la bunurile astea și mi-a dat și o idee foarte bună: „lasă-le la copii, nu la toată lumea” și lucrul ăsta am făcut, adică practic am donat copiilor, totul.” a mărturisit Alin Oprea la „ALTCEVA” cu Adrian Artene.
„Altceva”, un podcast ce sparge întunericul
„Altceva cu Adrian Artene” este un podcast în care se rostesc cuvinte pătrunzătoare, iar invitații sunt lumini ce străpung întunericul.
E „Altceva”, un podcast săptămânal – în fiecare sâmbătă, de la ora 19:00 -, în jurul căruia s-a format o comunitate a oamenilor care vor să-și antreneze mintea și să-și hrănească sufletele.
Comunitatea oamenilor normali, care nu au abandonat lecturile, care știu să asculte o muzică și cu inima, nu doar cu urechile, dar și comunitatea celor care extrag răspunsuri din tăcere și se bucură de o piesă de teatru ca de o zi de duminică. A acelora care cred că Dumnezeu ne-a creat pentru a arăta celorlalți bunătate și a lăsa în urma noastră opere de lumină.