Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » „Altceva cu Adrian Artene”. Marina VOICA, detalii despre ancheta la Securitate după fuga în Germania

„Altceva cu Adrian Artene”. Marina VOICA, detalii despre ancheta la Securitate după fuga în Germania

Invitata ultimului episod din podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, difuzat sâmbătă, 30 martie, a fost Marina Voica. Voce inconfundabilă a muzicii românești, îndrăgita artistă a făcut o serie de destăinuiri.

Printre altele, ea a vorbit și despre cum a fost anchetată la Securitate după fuga în Germania.

„Am fost anchetată, dar nu amenințată”

Uneori, în viață, un tango exprimă mai multe emoții decât ar putea-o face vreodată o narațiune corect construită din punct de vedere lexical. Ce poate exprimă, oare, o viață ca un tango în care strofele, versurile sau inflexiunile au fost cuvinte, experiențe, situații.

Metaforic sau nu, printre rânduri și sintagme, aceasta este, în doar câteva cuvinte, povestea poveștii de viață a Marinei Voica, una dintre cele mai longevive artiste din România, o femeie care și la 87 de ani își poartă cu eleganță tinerețea sufletului.

Întrebată dacă a avut de suferit din cauza Securității, Marina Voica a răspuns fără ezitări.

Nu, nu, nu! Nu din cauza Securității (…) Eu sunt dintotdeauna interzisă, mă și mir cum m-ați chemat. Atunci când s-a întâmplat asta, s-au luptat toți, și Tudor Vornicu, și alții, să prevină.

Securitatea a fost foarte în regulă. Când m-am întors din Germania, cu Viorel muribund, știam că vin direct în ghearele Securității. Dar nu mi-a păsat, am zis să-l duc la familie, să fie înmormântat, și ce va fi cu mine, nu contează!

Sigur, am fost anchetată, dar nu amenințată. Nu m-au mângâiat…

Le-am spus «Să nu credeți că încep să mă smiorcăiesc și să plâng». M-am îmbrăcat frumos, eram încă tânără și frumoasă, erau numai băieți acolo, veniseră s-o vadă pe Marina Voica. Și am zis «Da, am plecat, am cerut azil politic fiindcă așa și așa». Voiam să-mi asigur bătrânețea, eu nu aveam pensie, soțul voia să lucreze… La un moment dat, unul a spus «Doamna, Marina, nici nu știți ce v-am iubit!»”, a spus marea artistă.

Marina Voica și experiența unei vieți trăite elegant

Marina Voica a vorbit despre intimitatea unei existențe care s-a scris pe scenă, dar și despre experiența unei vieți trăite elegant, în pantofi cu toc și rochii din dantelă cu volane prietenoase.

Cel mai nou episod de podcast „Altceva cu Adrian Artene” a avut premiera sâmbătă, 30 martie, de la ora 19:00, pe canalul oficial de Youtube.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

CITEȘTE ȘI:

Marina Voica, povestea unei vieți ca un Tango la ceas de seară | EXCLUSIV la Altceva cu Adrian Artene

Marina Voica a dezvăluit, în podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene”, de ce a divorțat și cum a cunoscut marea ei iubire

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și