ALTCEVA cu Adrian Artene. Se scoate la licitație copia oficială a Convenției de la Paris. „Este actul fondator al României moderne” (VIDEO)

Publicat: 23 10. 2022, 11:19

This browser does not support the video element.

Cezar Florea, președintele Societății Române de Bibliofilie și manager al casei de licitații Historic, este invitatul lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA, care va fi difuzat sâmbătă, 22 octombrie, începând cu ora 19:00.

El a vorbit în interviul acordat lui Adrian Artene despre viitoarea licitație „Istoria românilor între Principate și Regat”, în cadrul căreia vor participa colecționari, persoane și instituții interesate de documente cu o valoare istorică extraordinară.

Piesa centrală a licitației va fi, fără îndoială, copia oficială a Convenției de la Paris, practic, „actul fondator al României moderne”, după cum susține Cezar Florea.

Cezar Florea este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

În cadrul podcastului, Cezar Florea a povestit despre Ioan Constantin Petrescu, „secretarul intim și personal al domnitorului Alexandru Ioan Cuza”. Moștenitorii lui Petrescu scot la licitație o serie de documente a căror valoare cu greu poate fi cuantificată.

„Din punct de vedere istoric, avem aceeași părere amândoi, că este actul fondator al României moderne (…) Domnul profesor academician Răzvan Theodorescu spune că, din punctul lui de vedere, acest act ar trebui să stea la intrarea în Muzeul Național de Istorie a României pentru ca să se vadă punctul de plecare al formării statului modern român. Ce este important este faptul că nicio arhivă din România nu are, nu deține o asemenea copie, deci asta denotă că s-a acordat una singură” – Cezar Florea

Președinte al Societății Române de Bibliofilie și manager al casei de licitații Historic, Cezar Florea mai dezvăluie că documentul „vine din colecția, din proprietatea moștenitorilor unui dintre cei mai apropiați oameni de Alexandru Ioan Cuza, respectiv secretarul lui personal. El era omul lui de încredere, cel care scria, prin mâna căruia treceau toate actele”.

Urmărește interviul integral cu președintele Societății Române de Bibliofilie doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Viitoarea licitație „Istoria românilor între Principate și Regat”, organizată de Casa de Licitații „Historic”, se va desfășura în trei etape, în zilele de 24, 26 și 27 octombrie, de la ora 19:00.

Licitația „Istoria românilor între Principate și Regat” propune colecționarilor o serie de documente cu o valoare istorică extraordinară

Licitația ”Istoria românilor între Principate și Regat”, organizată de Casa de Licitații ”Historic” în luna octombrie propune colecționarilor o serie de documente cu o valoare istorică extraordinară.

Printre acestea, la loc de cinste se află copia oficială a Convenției de la Paris (1858), o adevărată filă de istorie care nu s-a aflat, de-a lungul timpului, în posesia statului român.

Pe baza Convenției de la Paris – care a reprezentat, practic, o Constituție venită din afara hotarelor țării – se transpunea pentru prima dată în practica autohtonă constituțională principiul separației puterilor, ele urmând să fie exercitate, în fiecare Principat, de către domnul țării și Adunarea electivă, ambele lucrând și cu participarea unui organ comun, Comisia centrală.

În exclusivitate pentru Gândul, Cezar Florea, proprietarul Casei de Licitații „Historic”, a oferit primele informații referitoare la această copie oficială a Convenției de la Paris, „piatră fundamentală a formării statului român modern”, dar și la colecția din care a făcut parte.

Dar viitoarea licitație „Istoria românilor între Principate și Regat”, organizată de Casa de Licitații „Historic”  va aduce în atenția publicului și colecționarilor și alte documente de valoare indiscutabilă, printre care pot fi amintite pașaportul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, albumele cu fotografii ale Reginei Maria, geanta Hermes în care erau păstrate bijuteriile și decorațiile Regelui Ferdinand, prima fotografie a lui Avram Iancu sau cărți provenite chiar din biblioteca poetului național Mihai Eminescu.

„Vorbim, totodată, despre 11 albume de fotografii, îmbrăcate în piele, iar florile pictate pe coperte sunt realizate chiar de către Regina Maria.

Albumele conțin nu mai puțin de 4.300 de fotografii cu Regina Maria. 80% dintre acestea sunt necunoscute, nepublicate. În cadrul licitației «Istoria românilor între Principate și Regat» va fi prezentată și geanta Hermes în care Regele Ferdinand purta bijuteriile făcute de furnizorii Casei Regale a României, colanele și decorațiile sale, dar și portofele Hermes din anii ’20 care i-au aparținut.

Vom prezenta, de asemenea, butonii din aur cu diamante ai Regelui Carol I, dar și – extrem de important – un aparat de fotografiat de… spion, se chema Minox Riga (n.red. – realizat de inventatorul german Walter Zapp și lansat în 1938). Este vorba despre primul aparat de spion din lume și poartă monograma Principelui Nicolae. Nu în ultimul rând, în timpul licitației va fi prezentat și ceasul de birou, din argint aurit, al Reginei Maria”, dezvăluie Cezar Florea.