Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Andreea Liptak, mărturisire sinceră în fața lui Adrian Artene: „Nu sunt pregătită să MOR mâine, dar timpul ne vine tuturor când hotărăște Dumnezeu”

Andreea Liptak, mărturisire sinceră în fața lui Adrian Artene: „Nu sunt pregătită să MOR mâine, dar timpul ne vine tuturor când hotărăște Dumnezeu”

Andreea Liptak a fost invitata lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA de sâmbătă, 11 mai. Printre altele, ei au vorbit despre moarte și despre Dumnezeu.

„Pentru mine e foarte important. Eu nu mai fac lucruri… Îmi spunea cineva: Gândești ca un om de 100 de ani, de parcă nu mai ai timp în viața asta. Da, pentru că mi se pare că am atât de multe lucruri de făcut, de reparat în mine, la mine, încât eu nu sunt pregătită să mor mâine. Pentru că mai am atâtea lucrări interioare de făcut, dar timpul ne vine tuturor când hotărăște Dumnezeu. E important ca orice obiect să mă țină într-o relație bună cu Dumnezeu. Ăsta este scopul și obiectivul meu, criteriul după care spun «da» unor proiecte sau «nu» unor proiecte, spun «da» unor oameni și «nu» unor oameni. Dacă Dumnezeu mă forțează să merg într-o direcție, înseamnă că acolo trebuie să merg. Și merg”, a spus Andreea Liptak la podcastul ALTCEVA.

Așadar, podcastul „Altceva cu Adrian Artene” a propus pentru ediția din această săptămână un episod DEFINIȚIE a LONGEVITĂȚII, un adevărat DICȚIONAR al elementele care, împreună, dau un RESTART vieții sau o PRELUNGESC semnificativ. Pe de altă parte, este foarte important de menționat că Andreea Liptak, cel mai nou invitat ALTCEVA, înregistrează  astfel prima apariție publică, într-un podcast, după plecarea de la PRO TV.

„Oricine își dorește să trăiască mult și bine, însă puțini suntem cei care știm care este abordarea corectă pentru a reuși acest lucru. Tocmai pentru că Altceva este comunitatea oamenilor care vor să-și antreneze mintea și să-și hrănească sufletele, pentru săptămâna aceasta propun un episod de-o utilitate uriașă. Întâlnirea mea din această săptămână este cu Andreea Liptak, fosta știristă PRO TV care a decis la un moment dat să se despartă de presă și să-și dedice activitatea într-u binele oamenilor. Dragă URMĂRITORULE Altceva, te invit ca sâmbătă, 11 mai, de la ora 19:00, să urmărești premiera episodului care îți va explica exact ce ai de făcut ca să trăiești mult și bine. În plus, vreau să-I mulțumesc Andreei Liptak pentru onoarea de a fi primul moderator de podcast care o găzduiește după plecarea din Pro TV și renunțarea la presă!”, spune Adrian Artene.

Andreea Liptak i-a povestit lui Adrian Artene despre plecarea din Pro TV, de ce  a ales să renunțe la o super carieră în presă și să pornească pe un drum cu totul și cu totul nou, cum își împarte timpul acum între familie și carieră și care este noul ei De ce.

Andreea Liptak este coach certificat internațional în nutriția de precizie, somn, recuperare și gestionarea stresului, iar în ultimii ani s-a specializat în formularea și implementarea de strategii nutriționale și genetice personalizate pentru longevitate.

Cu o experiență de aproape 15 ani în comunicare și mass-media și alți 15 ani în industria anti-aging, Andreea Liptak Spiridon este co-fondator al Societății de Științe în Nutriție – o organizație non-profit care reunește unii dintre cei mai reputați experți români în nutriție, din România și de peste hotare. Scopul organizației este acela de a oferi educație la cel mai înalt nivel, pentru 3 categorii de audiență: publicul larg, profesioniștii din domeniul nutriției și din domeniille conexe, respectiv factorii de decizie.

La Center for Life România, Andreea Liptak Spiridon formulează programe de educație și coaching pentru mediul corporate, fiind speaker constant pentru unele dintre cele mai mari companii din România. Temele abordate de ea, gravitează în jurul pilonilor strategiilor personalizate pentru longevitate și cuprind informații fundamentate științific permanent actualizate, din domeniile sale de competență, exerciții de conștientizare și sfaturi practice.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletului.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Vezi ediția integrală a podcastului:

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele