Damian DRĂGHICI: „În momentul în care ajungi, cum a spus Domnul, să întorci și celălalt obraz, ești vindecat, nu mai ai nicio traumă”

Publicat: 15 12. 2024, 13:24

This browser does not support the video element.

Damian Drăghici a fost invitatul lui Adrian Artene în podcastul ALTCEVA, în ediția de sâmbătă 14 decembrie 2024. El a vorbit, printre altele, despre traume și vindecarea traumei. 

Artistul a vorbit despre ce înseamnă să depășești cu adevărat o traumă.

„De fiecare dată când acel lucru te triggeruiește (n.red. se declanșează) înseamnă că încă nu ai vindecat trauma. În momentul în care ajungi, cum a spus Domnul, să întorci și celălalt obraz, ești vindecat, nu mai ai nicio traumă. Eu nu spun că sunt eu așa, pentru că și mie îmi vine să reacționez, uneori tac din gură și înghit și nu e bine, pentru că nu e vorba despre a înghiți, e vorba de a lăsa să treacă total prin tine, o acceptare totală, fără să ai niciun fel de resentiment. Asta e momentul când faci parte din acel întreg. Pentru că există și noapte și zi, există și cald și frig și bine și rău, toate sunt același lucru, doar interpretarea minții mele sau minții tale face lucrurile să pară diferite.”

Adrian Artene a completat apoi, exemplificând situații reale de viață.

„De altfel, dovadă că e adevăr în ceea ce susții este că sunt situații când, la un moment dat, în viața noastră, trezesc adevărate cutremure în interior, accelerând în timp, trecând 10-20 de ani și rememorând acele situații, de multe ori ni se par caraghioase și ne gândim cum am putut să acționăm sau să reacționăm în acel fel. Pentru că multe dintre ele erau lipsite de miză, că până la urmă noi căutăm să acționăm și reacționăm când miza noastră ne fuge de sub picioare, precum un preș și atunci reacționăm, dar așa cum spuneai tu, cred că miza de cele mai multe ori este în interiorul nostru și miza este de a ne descoperi pe noi și de a ne dezbrăca de orgolii, de mândrii, de măști, de a coborî măștile respective pentru a ne întâlni cu Dumnezeu în interiorul nostru.”

CITEȘTE ȘI: