Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Dr. Mircea Beuran: „Trebuie să mâncăm în așa fel încât niciodată să NU ne ridicăm sătui”

Dr. Mircea Beuran: „Trebuie să mâncăm în așa fel încât niciodată să NU ne ridicăm sătui”

Dr. Mircea Beuran a abordat mai multe subiecte de interes general, în cadrul podcastului ALTCEVA cu Adrian Artene. Printre acestea se numără și modul în care ar trebui să mâncăm și la ce oră ar trebui să luăm ultima masă. Vă invităm să urmăriți noul episod al podcastului, care este disponibil deja de sâmbătă, 16 noiembrie 2024.

Dr. Mircea Beuran, unul dintre cei mai respectați și apreciați chirurgici pe care îi are România, a abordat mai multe subiecte de interes, în cadrul podcastului ALTCEVA cu Adrian Artene. Medicul ne învață cum ar trebui să mâncâm și când să luăm ultima masă a zilei.

Vezi și Dr. Mircea Beuran, despre beneficiile postului și „dieta” cu apă. „Apa se bea DOAR la temperatura camerei”

Dr. Mircea Beuran: „Din punct de vedere al volumului de mâncare, trebuie să mâncăm în așa fel încât niciodată să nu ne ridicăm sătui”

Dr. Mircea Beuran a explicat că ultima masă a zilei ar trebui să fie luată în jurul orei 19:00. De asemenea, atunci când mâncăm, nu trebuie să ne ridicăm sătui de la masă. Iată explicațiile medicului.

„Din punct de vedere al volumului de mâncare, trebuie să mâncăm în așa fel încât niciodată să nu ne ridicăm sătui. Trebuie să lași această liniște a organismului de a-și prelucra bolul alimentar. Pentru că efortul de a prelucra un volum foarte mare înseamnă un consum energetic pentru unele glande cu secreție foarte mare, pentru tubul digestiv. De foarte multe ori, volumul mare de mâncare, dacă se amestecă și cu alcool, declanșează o reacție pancreatică.

La un astfel de efort există pancreatite cu fracturarea pancreasului. El se rupe. Adică atâta este de stimulat ca să producă ca să poată să prelucreze, încât, uneori, în pancreatitele la care ajungem să operăm, găsim un pancreas cu 2 părți.

De foarte multe ori, lumea știe că această patologie pancreatică este foarte severă. Ar trebui în special să ținem cont de momente acestea festive, sărbătorile în care ne adunăm cu toții și uităm să ne mai ridicăm de la masă. E bine să mănânci ceva, să te mai plimbi, să stai separat de masă, pentru a se digera totul liniștit. Mesele de noapte sunt un calvar”, a precizat dr. Mircea Beuran.

Vezi și Dr. Mircea Beuran: „Ion Iliescu este un PACIENT model”

Vezi și Dr. Mircea Beuran, despre Dr. Google: „Pacienții merg către Dr. Google, chiar vin uneori cu un print”

Podcastul poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene 

Conținutul ALTCEVA cu Adrian Artene poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

A căpătat experiență în trustul Intact Media Group și a activat, ulterior, în echipa Kanal D. În 2019 s-a alăturat trustului Gândul Media Network, semnând articole în CIAO, VERDICT, CANCAN ... vezi toate articolele

Citește și