Podcastul ALTCEVA | Eminescologul Lucia Olaru Nenati a explicat „ce ne-am fi făcut dacă nu îl aveam pe Eminescu”
This browser does not support the video element.
Scriitoarea Lucia Olaru Nenati, unul dintre cei mai cunoscuți eminescologi din România, a fost invitata lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA, difuzat sâmbătă, 17 iunie, de la ora 19:00.
La un moment dat, Adrian Artene a întrebat-o „ce ne-am fi făcut dacă nu îl aveam pe Eminescu? Cine am fi fost?”, lucru care a speriat-o pe invitata sa, pentru că nu concepe acest lucru.
„La asta nu m-am gândit. Mi-ați ridicat, acum, o spaimă. Pur si simplu, mă îngrozesc. Ar fi fost atât de gol. Sigur că sunt atâția creatori… Bacovia, Blaga și atâția alții, dar el este suma, Zeul… Sau hai să nu greșesc, că – dacă am fost muzeograf al lui și dacă am scris din grădiniță despre Eminescu – am încercat să fiu și lucidă, să studiez și alte lucruri, să situez în context, dar te hrănește atât de mult sufletește”, a explicat Lucia Olaru Nenati, la podcastul Altceva.
De asemenea, ea a vorbit și despre ultimii șase ani de „patimă și izolare” din viata lui Mihai Eminescu. Lucia Olaru Nenati a afirmat că prietenii săi celebri, scriitori și jurnaliști, s-au dezis de el, atunci, dintr-o prudență a vremurilor pe care le trăiau, așa cum e și acum, mai ales că „Eminescu prefera să spună adevărul”, cu orice pret. Mai mult, „scria împotriva oricărei nedreptăți”.
Lucia Olaru Nenati – scurtă biografie
Doctor în filologie, Lucia Olaru Nenati a fost director al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, custode al casei memoriale de la Ipotești și și-a dedicat întreaga viață studiului operei și vieții eminesciene.
Scriitoarea s-a născut pe 20 februarie 1949 la Rădăuţi, în Bucovina. A publicat până în prezent 40 cărţi de poezie, proză, eseu, literatură pentru copii, cercetare şi istorie literară, eminescologie şi albume muzicale.
În afară de volumele personale, este prezentă în circa 50 de antologii, culegeri şi volume colective.
Lucia Olaru Nenati este și muzeograf pasionat, de numele căreia se leagă începuturile reconsiderării muzeistice a lui Mihai Eminescu la Ipotești.
VEZI AICI PODCASTUL INTEGRAL: