Gina Chiriac, doctor în Psihologie, Psiholog Principal, Psihoterapeut Integrativ, Formator și Supervizor atestat European, Fondator & Președinte ARPI, Fondator și Președinte IESTCA, Fondator Institutul Neuropsy, Coerență Neuronală și Regenerare Celulară, a fost invitata lui Adrian Artene în cel mai recent episod al podcastului Altceva.
Gina Chiriac a vorbit, în cadrul podcastului, și despre cum putem accesa anumite programe din creierul nostru, programe la care profanii nu reușesc să aibă acces fără informații.
”Faptul că apar informațiile în viața unui om despre afirmații este un lucru bun. Ceea ce e bine să știm, dacă chiar vrem să funcționeze, este că eu nu pot să am acces la programele mele inconștiente dacă nu sunt pe starea de frecvență alfa a creierului. Cum știu că sunt în starea de frecvență alfa? Păi unu, pot să merg la cursuri să învăț lucrul ăsta, pot să practic anumite tehnici și să învăț starea respectivă. Sau pot foarte frumos să caut un specialist care să mă ghideze să ajung în starea alfa, ca eu să știu că sunt în starea alfa.
Asta așa, modo grosso, în general înseamnă că măcar să avem așa o idee ce înseamnă să fie în alfa. Înseamnă că lumea ta interioară contează mai mult decât lumea exterioară. De asta, de exemplu atunci când facem mindfulness sau medităm, închidem ochii”, a precizat psihologul Gina Chiriac.
Cine este Gina Chiriac
Gina Chiriac este doctor în Psihologie, Psiholog Principal, Psihoterapeut Integrativ, Formator și Supervizor atestat European, Fondator & Președinte ARPI, Fondator și Președinte IESTCA, Fondator Institutul Neuropsy, Coerență Neuronală și Regenerare Celulară.
Experienţă profesională:
- 1990 – prezent Psiholog principal, formator şi supervizor în psihoterapie integrativă
- Psihoterapeut specialist în hipnoză şi terapie ericksoniană
- Fondator și Președinte al Asociaţiei Române de Psihoterapie Integrativă (A.R.P.I.)
- Preşedinte al Institutul European de Studii pentru Terapia Copiilor şi Adolescenţilor (I.E.S.T.C.A.)
- Formator acreditat EEPSSA (École Européenne de Psychothérapie Socio-et Somato-Analytique – Strasbourg, Franţa)
- Specializare în terapie de cuplu – “The Developmental Model of Couples Therapy: Integrating Attachment, Differentiation, and Neuroscience in Couples Therapy.” (cursuri cu Dr. Peter Pearson & Dr. Ellyn Bader, The Couples Institute, Menlo Park, SUA)
- Specializare in supervizare prin hipnoterapie (cu Dr. Jeff Zeig – The Milton H. Erickson Foundation)
- Specializare cu Dr. Jeff Zeig in metodele maestrilor terapeuti de a lucra cu clienţii (“Masters of Psychotherapy” – The Milton H. Erickson Foundation; printre expertii studiati se află: Carl Rogers, Carl Whitaker, Aaron Beck, Albert Ellis, Erving Polster, Robert and Mary Goulding, Otto Kernberg, James Masterson, Sal Minuchin, Zerka Moreno, Sue Johnson, Milton Erickson, Jeffrey Zeig)
- Formare în psihanaliză & terapeut analist integrativ (EEPSSA – École Européenne de Psychothérapie Socio-et Somato-Analytique, Strasbourg, Franţa)
- Specializare si supervizare în Psihoterapie integrativă (European Centre for Psychotherapeutic Studies – Dr. Ken Evans, Joanna Evans, Dr. Maria Gilbert, Michael Randolph)
- Doctor of Holistic Medicine (Indian Board of Alternative Medicines)
- Analist psihanaliză integrativă
- Somatoterapeut
- Specializare în psihoterapii psihanalitice
- Formare în Body Therapy
- Psihoterapeut – psihoterapie individuală şi de grup (Centrul de recuperare medicală şi psihoterapie “Sf. Grigorie Decapolitul”)
- Psihoterapeut în cadrul Asociaţiei Române de Psihoterapie Integrativă
- Pormator acreditat ANC (Agenția Naționată de Calificări)
- Cenzor – Asociatia Română de Hipnoză, Relaxare şi Terapie Ericksoniană (ARHTE)
- Membru al Asociatiei Europene de Psihoterapie Integrativă (EAIP)
- Organizator de cursuri, workshop-uri, conferinte (psihologie şi psihoterapie)
- Promovarea psihoterapiei în mass-media prin participare la emisiuni TV (cu acoperire locală/ regională/naţională) precum şi prin publicarea de articole (de ex., in revista PSYCHOLOGIES şi cotidianul Gazeta de Sud)
- Redactor-sef al “Inside” – jurnalul Asociației Române de Psihoterapie Integrativ
ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube ”Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.
Conținutul ”Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.
Podcastul integral poate fi urmărit aici:
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de ani, când lucra ca reporter pentru un ziar săptămânal. ...
vezi toate
articolele