Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Lupu Rednic: „Am plecat de jos. Când am avut 14 ANI, dormeam în saivanele cu cai”

Lupu Rednic: „Am plecat de jos. Când am avut 14 ANI, dormeam în saivanele cu cai”

Cornelia și Lupu Rednic au fost invitații din această săptămână ai lui Adrian Artene, în cadrul podcastului „Altceva”, ediție care a avut premiera sâmbătă, 15 februarie, pe canalul oficial de Youtube. Printre altele, cei doi artiști de muzică populară au vorbit și despre cum s-au întâlnit, susținând că la baza acestui moment fericit din viața lor a stat Divinitatea. „A fost mâna lui Dumnezeu”, sunt convinși aceștia.

„Eu m-am născut pe Valea Izei, din comuna Șieu, copilăria mi-am petrecut-o la sat, la țară, de acolo am învățat prima dată tot ce înseamnă tradiție, cultura noastră și credința. Acolo înveți cum să te comporți în viață. Maică-mea, Dumnezeu s-o odihnească, nu a avut nicio clasă, a muncit pământul, era casnică, dar a fost foarte deșteaptă nativ și avea niște sfaturi din astea foarte bune pentru viață. Când am avut 14 ani, am urcat într-o căruță cu cai, transportam sfeclă furajeră, sfeclă de zahăr, porumb. Dormeam în saivanele cu cai. După aia coasă, drenuri, defrișat de pădure, am fost la curățat de porumb, toamna. (…) Eu zic că o educație mai mare nu există. Am plecat de jos. Am știut ce să fac și ce să facem după ce ne-am căsătorit, ce să facem împreună când am plecat la drum. Un drum greu, anevoios, dar ne-a ajutat Dumnezeu și am putut să zicem că ne-am realizat.

La țară sunt părinții, care ți-au dat viață, după aia urmează Biserica și dascălul. De acolo, primele lucruri pe care le înveți în viață, tot ce înseamnă jocul satului, tot ce înseamnă să mergi la biserică, să spui o rugăciune, atât cât știi și poți. Nu trebuie să spui lucruri multe, exact. (…) Nu trebuie multe lucruri sau multe rugăciuni, dacă nu poți, nu ai o memorie.
Iar deprinderile alea foarte frumoase, să te învețe părintele ce trebuie să faci în viață, niște lucruri simple: «Mă, copile, când vii de la școală să nu te duci în grădina unui om să furi mere sau să îi rupi crengile din copaci, că s-ar putea să fie la un om rău la suflet și o să-ți dea cu un lemn, să-ți rupe un picior, o mână, și toată viață o să mergi cu chestia aia pe care ai făcut-o rău»”, a povest Lupu Rednic, la podcastul Altceva.

Vezi aici podcastul integral:

„32 de ani de iubire, desigur, cu plusuri și minusuri, dar, în esență, iubire, cu asta am rămas în minte după întâlnirea pe care am avut-o cu familia Rednic, Cornelia și Lupu. O viață de om, cum se spune în popor, da, o viață de om în care respectul reciproc, acceptarea și toleranța au fost companionii care i-au însoțit pe drumul iubirii lor!”, declară Adrian Artene despre emoționanta întâlnire cu cei doi artiști din Maramureș.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

CITEȘTE ȘI: Lupu Rednic: „Să fii OM nu-i mare lucru. Noi, când am plecat la drum, am pornit foarte de jos, dar împreună am realizat tot”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului