Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Mihai Gâdea: „La vârsta de 5 ani ascultam Radio Europa Liberă și Vocea Americii”

Mihai Gâdea: „La vârsta de 5 ani ascultam Radio Europa Liberă și Vocea Americii”

Cel mai recent invitat al podcastului „ALTCEVA cu Adrian Artene”, jurnalistul Mihai Gâdea, a vorbit despre faptul că atunci când era copil, obișnuia să asculte, alături de familie, posturile de radio Europa Liberă și Vocea Americii.

Gâdea a dezvăluit că avea în jur de 5 ani, când familia sa îl responsabiliza să găsească pe un radio-casetofon vechi posturile de radio Europa Liberă și Vocea Americii.

„Nu cred că aveam 5 ani când deja eu eram responsabil, seara, pentru a căuta radio-casetofonul, primit de la un prieten, student la medicină din Africa, pentru a găsi postul de radio Europa Liberă. Căutam acolo pe unde scurte și aveam eu idee, ochiometric, pe unde este. În timpul zilei schimbam de pe acel post, că poate mai venea cineva în vizită, vreun polițist. Seara schimbam pe Europa Liberă. Mai ascultam și Vocea Americii. Ascultam zi de zi aceste posturi. La acele posturi oamenii vorbeau altfel, vorbeau despre libertate, despre o cu totul altă lume decât pe cea pe care o vedeam eu afară”, a povestit Mihai Gâdea în cadrul podcastului „ALTCEVA cu Adrian Artene”.

Mihai Gâdea vorbește despre predicile pe care le-a ținut înainte să intre în televiziune

Mihai Gâdea a făcut primele mărturisiri despre predicile pe care le-a ținut înainte să intre în televiziune, a vorbit despre familia lui, despre copilărie și despre momentul în care a vorbit cu Dumnezeu.

A povestit și despre cum a fost atacat din cauza credinței lui și cum a ales între Biserică și televiziune.

Mihai Gâdea este absolvent al Facultăţii de Teologie. Și-a început activitatea în televiziune în anul 2002. Până în anul 2004 a fost realizator de programe în cadrul postului Realitatea TV, după care în perioada 2004-2005 a fost prezentator la postul Antena 1.

Începând cu data de 14 mai 2010 este directorul postului de televiziune Antena 3, după ce a condus postul Antena 2 și este moderatorul emisiunii „Sinteza zilei”, un format extrem de popular în România.

Adrian Artene publică în presa naţională din 1996. Este dublu licenţiat în Jurnalism şi Drept, a absolvit şi două mastere în Teologie şi Ştiinţe Penale. Este autorul cărţii” Mafia Statală”, dar şi a volumelor de poezii” Iubirile pentru care a plâns şi Dumnezeu” şi ”Punctuaţia iubirii”.

Este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti şi, totodată, al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Deţine numeroase premii pentru presă de investigaţie, dar şi premii literare.

Urmărește interviul integral cu Mihai Gâdea, vineri, 29 aprilie, de la ora 19, doar pe canalul de Youtube Altceva cu Adrian Artene. Abonați-vă aici!

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și