Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Mihai Pocorschi a dezvăluit, în podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene”, cum a ajuns Dan Bittman în trupa Holograf

Mihai Pocorschi a dezvăluit, în podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene”, cum a ajuns Dan Bittman în trupa Holograf

Mihai Pocorschi este un artist de numele căruia se leagă istoria muzicii rock din România. Să-l ai aproape, este un privilegiu, iar să-i poți asculta poveștile, o onoare. Are multe de spus, inclusiv despre cum a fost „racolat” Dan Bittman în trupa Holograf.

Cine-l ascultă pe Mihai Pocorschi nu face decât să se încarce de bucurie, în același timp acumulând și o importantă doză de cultură generală muzicală.

Mihai Pocorschi: „Aveam nevoie de un vocalist”

„Cine l-a cooptat în grup pe Bittman?”, a vrut să știe Adrian Artene, gazda podcastului „Altceva”.

Întrebarea cunoscutului jurnalist ne-a dezvăluit, practic, date despre unul dintre cele mai tari „transferuri” din rock-ul românesc, trecerea lui Dan Bittman la Holograf.

„Noi am plecat în turneu în Rusia cu Marti Popescu, și el a fost la Iris și, din nefericire, nici el nu mai e printre noi, el, practic, lucrase cu Dan la Iris.

Aveam nevoie de un vocalist, s-a amintit și, într-un fel, l-am chemat la o ședință. El a fost de acord și am pornit de am imprimat, în studiourile TVR, care erau un pic peste studiourile Radio, câteva piese care, după aia, se regăsesc pe al doilea album”, a povestit Mihai Pocorschi.

Cine este Mihai Pocorschi

Fiecare episod „Altceva cu Adrian Artene” este o poveste frumoasă despre OAMENI și ÎNTÂMPLĂRILE LOR, iar ediția de față nu face excepție, din contra, vine să aducă în fața publicului istoria lui Mihai Pocorschi, fondatorul trupelor Holograf, dar și VH2, cu făcute sau întâmplate, cu dorite, programate, toate însă, în esență, învățate.

Discuția dintre Mihai Pocorschi și Adrian Artene a avut premiera sâmbătă, 2 martie, pe canalul de Youtube Altceva cu Adrian Artene (SUBSCRIBE, ca să fii primul care află că s-a lansat).

Artistul, inginer la bază, a știut să ne te țină prins în fața ecranului cu narațiunile lui, așa cum a știut să-și țină aproape publicul meloman, mai bine de 20 de ani, fără întrerupere pentru că muzica îi este și i-a fost încântare.

Mihai Pocorschi, compozitor, cântăreţ şi producător, s-a născut la 10 septembrie 1955, în Bucureşti. A absolvit Liceul „Gheorghe Lazăr” şi Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti.

În copilărie, pasionat de sport fiind, a practicat înot, polo, baschet, tenis.

Muzica i-a fost încă de atunci aproape, iar începuturile se leagă de cursurile de chitară pe care le-a urmat.

Începutul în muzică

În 1978, Mihai Pocorschi, Eugen Sonia, Boris Petrof, Cristian Lesciuc şi Ştefan Rădulescu au alcătuit primul „nucleu” al formaţiei Holograf. La scurt timp, în 1979, au fost cooptaţi Edi Petroşel (tobe) şi Tino Furtună (clape).

În acel an, formaţia a obţinut primul succes, un premiu important în cadrul festivalului Club A, conform site-ului https://holograf.ro/.

În 2002, Mihai Pocorschi şi Gabriel Cotabiţă pun bazele trupei VH2, proiect în care au fost cooptaţi Cătălin Popescu (claviaturi, voce), Gabriel Golescu (chitară), Răzvan „Lapi” Lupu (baterie, voce), Eugen „Soe” Sonia (bas) și Aristides Panaitescu-Alegria (percuţie).

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene” acolo unde, în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele