Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » MINERVA atrage atenția cu privire la situațiile de „criză” din 2025: „Politicienii noștri trebuie să se gândească de două ori ce soluție vor adopta”

MINERVA atrage atenția cu privire la situațiile de „criză” din 2025: „Politicienii noștri trebuie să se gândească de două ori ce soluție vor adopta”

Astroloaga Minerva a fost invitata lui Adrian Artene la podcastul „Altceva”, unde experta în astrologie a discutat despre momentele vulnerabile ale anului 2025, atunci când oamenii vor avea nevoie să acorde o atenție specială fiecărui aspect al vieții lor, sănătate, relații personale, tranzacții financiare, mediul social.

În podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, astroloaga Minerva a atras atenția politicienilor că anul 2025 va fi unul marcat de o serie de impasuri dificile și trebuie să cântărească foarte bine fiecare decizie pe care o vor lua.

„Marte este o planetă care e legată de puterea fizică, deci acolo trebuie să avem mare grijă. Când ea intră în retrogradare implică dificultăți în a ne limita această energie. Drept urmare avem tendința să alegem de cele mai multe ori direcția greșită și atunci ne mișcăm mai încet. Și atunci sfatul meu este ca dacă aveți de discutat contracte, dacă doriți să cumpărați ceva, dacă doriți să achiziționați un teren, o mașină, o casă, chiar și haine, gândiți-vă de două ori înainte.

Vreau să fim foarte atenți la tot ceea ce înseamnă mers cu mașina, deci fel cum conducem. Marte este știut că e reprezintă prelungire a conducătorului auto, deci mare grijă la acest aspect, să fim atenți cum coborâm niște scări, unde punem piciorul când vrem să facem ceva, pe unde trecem strada.

Din punct de vedere economic, va trebui să fim foarte atenți, pentru că fiind vorba de un Marte, de criză, de impulsivitate. Sunt crize în care ne trezim în situația de a trebui să facem ceva, cum este și la ora actuală, când nicio bancă nu mai împrumută România. Trebuie găsită o soluție,  politicienii noștri trebuie să se gândească de două ori ce soluție vor adopta, altfel s-ar putea să plătim mai mult decât facem.”, a spus Minerva la podcastul Altceva cu Adrian Artene.

Minerva: „Trebuie să ne concentrăm pe claritate și pe obiectivitate”

Jurnalistul Adrian Artene a concluzionat că anul 2025 stă sub aspectul prudenței și, mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să privească dincolo de mirajul „alunecos” al aparențelor:

„Să nu luăm decizii din punct de vedere financiar în grabă. În alte cuvinte, să deschidem ochii ca în momentul în care apar așa-zise oportunități, noi să sesizăm dacă în spatele lor nu se ascunde un aspect alunecos.” , a precizat Adrian Artene.

„Comunicarea, în mod special este vizată, acolo trebuie să avem grijă. Este un moment pentru a revizui, dacă vreți, conversații pe care nu le-am dus la bun sfârșit, atunci când ar fi trebuit. Să  ne rafinăm ideile și să evităm deciziile impulsive. Uite, din nou, apare această impulsivitate. Trebuie să ne concentrăm pe claritate și pe obiectivitate și pe precizie.”, a adăugat Minerva.

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și