Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Nicu Alifantis: „Am plecat prima dată în în Occident în 86”. Cum a primit „dezlegare” de la „SECURISTUL teatrelor”

Nicu Alifantis: „Am plecat prima dată în în Occident în 86”. Cum a primit „dezlegare” de la „SECURISTUL teatrelor”

În cei 50 de ani de carieră și 70 de viață, Nicu Alifantis s-a „încăpățânat” să creeze muzică, nu zgomot. El a povestit că nu a fost un „gălăgios” social, ci a preferat să-și expună existența, în toate aspectele ei, prin muzică, poezie, teatru. Fanii săi au ocazia să-l vadă altfel pe Nicu Alifantis, care a acceptat invitația lui Adrian Artene de a veni la podcastul „Altceva”.

Maestrul și-a deschis sufletul ca într-o spovedanie și a vorbit despre marile întâlniri cu Nichita Stănescu, Dinu Săraru, Toma Caragiu, Adrian Păunescu, Aurelian Andreescu sau Johnny Răducan. Colosul muzicii folk și-a amintit de copilăria de la Brăila, de perioadă în care a locuit într-o încăpere la Teatrul Foarte Mic din București, dar n-a ocolit nici ucenicia de la Teatrul din Brăila, unde, inițial, a făcut figurație. De asemenea, a povestit cum a reușit să plece în Occident pe vremea comunismului.

„Am plecat prima dată în în Occident era în 86, nu credeam că o să-mi dea drumul. Nu eram membru de partid, nu eram căsătorit la vremea aceea și atunci am zis că n-am nicio șansă. Dar prietenii mei care care erau acolo și care mă tot chemau de ani de zile în Italia și în Germania au zis: hai, mă, încearcă, ce ce-o să fie? Și am depus actele și culmea, am primit într-o zi un telefon și am fost chemat. Exista un un securist al teatrelor, Sterian, cumsecade de altfel și mi-a zis atât: Eu te las să pleci, dar dacă nu te întorci, eu vin după tine și o să vezi ce urmează. Am plecat și ne-a plăcut în Germania.

Am fost prima dată o lună de zile, m-am îngrășat, am mâncat toate nebuniile care nu erau pe aici pe la noi. A fost o experiență extraordinară. M-am dus, am văzut spectacole de teatru, Prietenul meu Ștefan Sloboda lucra în teatru și am mers pe blat, că n-aveam voie să mă duc. Am fost în Olanda, m-am întâlnit cu cei de la Phoenix care erau acolo și după ce am petrecut sejurul ăla minunat m-am urcat în tren, am plecat în Italia. Începuse să-mi placă, era altă lume”, a povestit Nicu Alifantis.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletului.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?