Pianistul Ștefan Doniga este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene
Pianistul Ștefan Doniga, care în toamnă va porni un turneu în jurul lumii, este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 15 iulie, începând cu ora 19:00.
Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, Ștefan Doniga a concertat alături de numeroase orchestre simfonice ale filarmonicilor din România, precum și în compania Orchestrei Filarmonicii din Razgrad (Bulgaria) și a prestigioasei orchestre cehe „Camerata Janáček”.
A susținut recitaluri pe scene din țară, dar și peste hotare, în Luxemburg, Ungaria, Austria, Slovacia și Norvegia.
În anul 2000, Doniga a reprezentat România la primul „Festival Balcanic al Tinerilor Pianiști” de la Razgrad, unde a primit Medalia Festivalului. Ștefan Doniga este singurul pianist român care a înregistrat integrala mazurcilor pentru pian de Alexander Skriabin, imprimarea fiind realizată live, în timpul unui recital susținut la Ateneul Român.
În anul 2013, artistul a realizat, alături de Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”, două proiecte inedite: „6 – O piesă neterminată pentru pian, idei și muză” – un spectacol de teatru-dans a cărui idee îi aparține și în cadrul căruia este și protagonist – și traducerea volumului „Scrisori către un tânăr dansator” de Maurice Béjart. El este promotorul proiectelor ”Redescoperă România”, „Un secol de muzică românească”, Orchestra Unirea leagă orașele”, „Trei secole de muzică românească – de la Cantemir la contemporani” sau „Lipatti – compozitorul, înregistrări în premieră”.
Urmărește podcastul integral cu Ștefan Doniga doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.