Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Podcast ALTCEVA | Mihai Leu a povestit cum securiștii au încercat să-l racoleze la 19 ani, când i s-a propus să-și toarne colegii de la lot (VIDEO)

Podcast ALTCEVA | Mihai Leu a povestit cum securiștii au încercat să-l racoleze la 19 ani, când i s-a propus să-și toarne colegii de la lot (VIDEO)

Mihai Leu a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA, difuzat sâmbătă, 26 august. Printre altele, românul pentru care „imposibilul nu există” a povestit cum securiștii au încercat să-l racoleze, la vârsta de 19 ani, când i s-a propus să-și toarne colegii de la lot.

„Tatăl meu a încercase rămână în Austria, într-o perioadă, și bineînțeles Securitatea știa. Erau tot impul foarte atenți la ce făceam eu. Pe de altă parte, eram un băiat cuminte, nu făceam prostii, nu fugeam din cantonament, nu pierdeam nopțile și cred aveau încredere în mine, dar cu anumite rezerve. Și am plecat la Campionatul Mondial, după ce a intervenit Ilie Ceaușescu, cred, pentru eu nu primisem viza, fiindcă zburam prin Canada și fi putut rămâne acolo (…) Înainte de asta, eram la Dinamo și m-a chemat colonelul de la Contrainformații, eram copil, aveam 19 ani, și mi-a zis… «Uite, Mihai, tu ești un băiat cuminte, noi o să avem grijă de tine, dar tu trebuie să ne spui ce vorbesc colegii tăi prin vestiare, dacă se gândește vreunul rămâne pe undeva». Și eu am zis… «tovarășe colonel, nu va supărați, dar sunt colegii mei și nu pot să fac așa ceva». Iar el a spus… «Nu poți faci? Lasă că mai vedem noi!». Următoarea deplasare, mi se pare, a fost în Turcia și m-au tăiat de pe listă”, a povestit Mihai Leu, la Podcast ALTCEVA cu Adrian Artene.

Astfel, Mihai Leu s-a decis să fugă din țară, mai ales după ce – la un moment dat – vameșii i-au confiscat două casetofoane, aduse cu greu din srăinătate, la fel cum pățise și colegul său Francisc Vaștag.

E adevărat că le-au primit înapoi, a doua zi, dar gestul autorităților l-a dezamăgit profund pe Mihai.

„Și toate lucrurile, așa, adunate m-au făcut să mă gândesc că în România nu voi avea un viitor și din cauza regimului comunist, care era la vremea respectivă, am hotărât rămân în prima deplasare”, a mai spus el.

Iar următoarea ieșire din țară a fost la Balcaniada din Grecia, mai precis în orașul Patras. De acolo, după o lună, a mers cu autocarul în Atena. A făcut rost de bani de drum, după ce și-a vândut geaca la o tutungerie.

Din Atena a plecat spre Italia, ascuns de un șofer englez de TIR în cabina sa. Astfel, a ajuns în Franța după un drum de 36 de ore. Apoi a plecat în Germania, unde a lucrat într-o măcelărie, fără să fie plătit… până să devină campion mondial.

Mihai Leu – povestea unui campion

Născut în anul 1968, în Hunedoara, a devenit cunoscut în Germania ca pugilist sub numele Michael Löwe, unde a devenit campion mondial WBO la semimijlocie, în 1997.

Însă, el a început să boxeze în 1977, la un club din Hunedoara, iar din 1982 a trecut la Dinamo București.

Sub emblema lui Dinamo, a câștigat campionatul național, patru ani consecutiv, dar în 1986 s-a transferat la Steaua București și a fost selecționat în lotul național.

În 1987, la 19 ani, a devenit campion mondial de juniori. S-a retras din box în urma unei accidentări, fiind neînfrânt la fel ca legendarul boxer european Terry Marsh.

După Revoluție, s-a reîntors în România şi s-a stabilit, împreună cu familia, la Hunedoara. A început apoi să concureze ca pilot de raliu, unde a devenit campion național în 2003 la bordul unui Hyundai Accent WRC.

Urmărește podcastul integral cu Mihai Leu doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025