Primul coleg de cameră al lui Sebastian Burduja la Stanford este unul dintre cofondatorii Instagram. Experiența universității de elită americane
This browser does not support the video element.
Actualul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, a povestit, într-un interviul foarte personal, în cadrul podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene”, detalii din anii de studenție la una dintre cele mai prestigioase universități din Statele Unite ale Americii, dar și impactul pe care experința din SUA l-a avut asupra sa, de la modul de a învăța, a vorbi în public și a comunica cu profesorii și colegii. Și, având în vedere „bazinul” candidaților la această celebră instituție de învățămât superior, nu e greu de crezut că mulți dintre absolvenți au ajuns în poziții-cheie în administrațiile SUA sau ale țărilor de origine, dar au excelat și în mediul privat. Unul dintre aceștia este chiar prietenul și colegul de cameră al tânărului student Sebastian Burduja care a devenit unul dintre cofondatorii Instagram.
Sebastian Burduja a mărturisit, la „ALTCEVA cu Adrian Artene”, cât de mult l-a schimbat experiența din SUA, „țara oamenilor cu mentalitate de învingători”.
„Eu nu eram pregătit de America, nu eram pregătit nici de Stanford. De exemplu, mi-am dat seama foarte rapid că nu știu să vorbesc. La americani, cel puțin la Stanford, dar cred că e valabil la toate universitățile, trebuie să ai participare la clasă, trebuie să intri într-un dialog cu colegii, cu profesorul, să contrazici profesor, să vii cu argumente. Nu e că vine cineva și scrii după dictare, cum asta a fost școala pe care am făcut-o, cu bune și cu părți mai puțin bune și ar trebui să mă fac pariuri cu mine. Și, o dată la câte două cursuri, trebuia să zic ceva inteligent, dacă nu, pierdeam pariu cu mine și se întâmpla altceva rău”, a povestit Sebastian Burduja.
Și la capitolul scris, școala americană l-a schimbat radical pe tânărul căruia familia și prietenii îi spun „Tianu”.
„Nu știam să scriu cum voiau americanii. Scriam așa, poetic, frumos, compunerile, mamă, școala generală, cum bătea vântul și se legănau frunzele, iar amercianii voiau ceva pragmatic”, rememorează actualul ministru al Energiei.
Și în ceea ce privește cititul, tânărul student a învățat să citească pe repede, înainte, să facă scheme logice, pe baza cărora să argumenteze.
„Și chestiile astea a trebuit să le învăț foarte repede. Dar au un întreg sistem de suport. Era un centru care ajuta studenții internaționali să vorbească mai bine, să scrie mai bine. Adică îți dau toată infrastructura ca să reușești. Și apoi a fost o chestie de conștiinciozitate, de toceală, să spunem. A fost și să-mi demonstrez mie că pot să fiu la fel de bun sau mai bun decât americani, chinezi, japonezi, toți strânși acolo”, a povestit Sebastian Burduja.
Dincolo de școală, acolo a legat prietenii care încă durează și astăzi. „S-au legat prietenii și le prețuiesc foarte mult. De fapt, mulți dintre colegii mei chiar au au schimbat lumea”, mărturisește Sebastian Burduja. Unul dintre cei cu care s-a imprietenit repede și cu care a fost coleg de cameră este Michel Krieger, originar din Brazilia, care este cofondator al Instagram, unul dintre cei patru oameni care au pus bazele platfomei care a devenit globală.
CV impresionant
Sebastian Ioan Burduja s-a născut pe 18 iunie 1985 la București. Invitatul ALTCEVA este un om politic român, doctor în economie și absolvent al universităților Stanford și Harvard. Din 15 iunie 2023 este ministru al Energiei în Cabinetul Ciolacu, iar între 3 mai 2022 și 15 iunie 2023 a ocupat funcția de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării în Guvernul României. În Cabinetul anterior fusese secretar de stat în Ministerul Finanțelor.
În decembrie 2020 a fost ales deputat al Partidului Național Liberal. Este vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL) și președintele filialei PNL Sector 1 – București. A fost până în august 2019 președintele și fondatorul partidului Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT), lansat în ianuarie 2016. A fondat și condus Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) și Fundația CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români).
Podcastul integral cu Sebastian Burduja poate fi văzut aici
ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene” acolo unde, în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.
Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.
Vă recomandăm să citiți și: