Varujan Vosganian este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene
Scriitorul român de origine armeană, Varujan Vosganian, este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 1 octombrie, începând cu ora 19:00.
Varujan Vosganian s-a născut pe 25 iulie 1958 la Craiova într-o familie de etnie armeană, supraviețuitoare a Genocidului comis împotriva armenilor din Imperiul Otoman între anii 1915-1923.
Vosganian și-a petrecut copilăria și adolescența în orașul Focșani, unde se stabiliseră bunicii lui după tată. Amintirile copilăriei constituie punctul de plecare al cunoscutului său roman „Cartea șoaptelor”, roman ce a fost nominalizat, trei ani la rând, la Premiul Nobel pentru Literatură.
După finalizarea studiilor medii la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, a absolvit Facultatea de Comerț din cadrul Academiei de Studii Economice din București (1982, ca șef de promoție) și Facultatea de Matematică a Universității București (1991). A obținut în 1998 titlul de doctor la Academia de Studii Economice din București, cu o temă privind reforma piețelor financiare.
Este președintele Uniunii Armenilor din România de la reînființarea acesteia în 1990 și prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România din 2005. Cărțile sale au fost traduse în peste 20 de limbi.
Urmărește interviul integral cu Varujan Vosganian, sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 19, doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.